S-a stins din viata Profesorul Gheorghe Zbuchea

O mare personalitate romaneasca, istoricul si profesorul Gheorghe Zbuchea a incetat din viata, luni, 29 decembrie. A fost un luptator pentru afirmarea culturala a romanilor de pretutindeni, fiind unul din pricipalii animatori ai Congresului Spiritualitatii Romanesti tinut in fiecare an la Alba Iulia, ajuns la a XII-a editie, si al Simpozionului Stiintific International „Parinteasca Dimandare” organizat anual la Constanta, ajuns la a XIV-a editie. A condus teze de doctorat, a format generatii de specialisti, a fost un catalizator pentru asociatiile romanesti din comunitatile istorice din jurul granitelor, din Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania, Moldova, Ucraina, Ungaria. Permanent a fost preocupat de soarta romanilor de peste granite (romani timoceni, aromani/macedoromani, meglenoromani, romanii din Ucraina, Ungaria si R. Moldova). Gheorghe Zbuchea a plecat dintre noi dand exemplu de sacrificiu personal pentru realizarea unor mari idealuri. Intr-o cariera stiintifica si universitara de aproape o jumatate de veac, a scris si a publicat mii de pagini, carti, studii si articole aparute in Romania, S.U.A., Canada, Italia, Macedonia s.a. in care a fost tratata istoria si cultura romanilor de pretutindeni. A fost profesor in cadrul catedrei de Istorie Universala la Facultatea de istorie din Universitatea din Bucuresti, prim-vicepresedinte (o vreme si presedinte) al Societatii de Cultura Macedo-Romane, societate cu radacini istorice din vremea lui Cuza Voda, si care, de peste un secol si jumatate, a fost si este, in fapt, reprezentantul legitim al aromanilor, veniti de-a lungul timpului in tara noastra, pe care au socotit-o si o socotesc adevarata lor patrie, in calitate ce componenti ai neamului romanesc. De asemenea, a fost vicepresedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni, unde a depus o bogata activitate. Un ultim omagiu i se poate aduce Profesorului la Capela Cimitirului Sf, Vineri (30 decembrie), iar maine (31 decembrie) va fi inmormantat la Manastirea Caldarusani. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Preluare de pe site-ul www.rgnpress.ro

Dimândarea părintească

Articol scris de Constantin Andrusceac din Basarabia

"Dimândarea părintească" (mustrarea părintească) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belemace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului "Deşteaptă-te române" la românii aromâni, acolo, în sânul societăţilor şi fundaţiilor aromâneşti, unde este cântat la posturile de radio şi de televiziune emise în dialect. Cântecul vorbeşte de cumplitul blestem ce cade asupra părinţilor care nu-şi învaţă copiii limba strămoşească, limba (graiul) armânesc. Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, în 1888. După mai bine de un secol, "Dimândarea părintească" răsună mai actual ca oricând.

Parinteasca Dimandare

Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
"Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!"

Parinteasca blestemare (mustrare)

Parinteasca blestemare
Porunceste cu foc mare
Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Aromani din vremea toata
De sub lespezi (placi) de morminte
Striga ai nostri buni parinti
"Blastem mare sa aiba in casa
Care de limba lui se lasa.
Care i-si lasa limba lui
Arza-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu (pamant)
Frge-i-s-ar limba in focu
El in vatra parinteasca
De copii (familie) sa nu se fericească
De familie cununi sa nu pupe
Prunc in leagan sa nu culce (infase)
Care fuge de a lui muma
Si de parintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Si dulceata somnului!"

Drept scurtă informaţie voi spune că neamul românesc există în două variante - dacoromânii (Basarabia, România şi românii din jurul graniţei României) şi ramura aromână (Croaţia, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia), cu care România are sau nu a avut vreodată graniţe. Această ramură, sânge din sângele nostru, a fost izolată de noi prin invazia bulgarilor şi slavilor în Evul Mediu timpuriu. Aromânii au avut de-a lungul veacurilor formaţiuni statale proprii, cum ar fi Vlahia Mare, Vlahia Mică, împărăţia lui Ioniţă şi Asan (tratatele româno-bulgare) şi nu în ultimul rând Principatul de le Pind, desfiinţat de Grecia în 1948. Practic, poţi întâlni aromâni în toată peninsula, de la Constanţa şi Tulcea, până la Salonic în Grecia şi Corce în Albania, de la muntele Magiore în Croaţia până la Peştera şi munţii Rodopi în Bulgaria.
Ocupaţia aromânilor iarăşi o găsim diversă - păstori de turme de oi şi capre, cu mentalitate nomadă. Vara se aflau la munte, iarna coborau la câmpie sau la malul mărilor Marmara sau Adriatica. Cu alte cuvinte fîceau transhumanţa ca şi fraţii lor, păstorii din Ţările Române, doar că pe un areal mult mai larg, străbătând chiar ţări întregi, căci pe atunci era un singur stăpân - Imperiul Otoman. Câştigau din oierit şi creşterea altor animale. Alţii erau buni comercianţi, postăvari, pielari, bijutieri, caravanari (duceau mărfuri cu caravanele cu catâri), fabricanţi de arme.
Mai era încă o categorie, aromânii cărturari, arhitecţi, bancheri, miniştri, poeţi etc.
Au avut şi oraşe, de care puţini dintre noi am auzit. Voi numi doar două - Moscopole (Voscopoje), în Albania şi Gramosta în Grecia. Ambele au fost distruse brutal de Ali Paşa Tebelin de Albania. Distrugerea acestor oraşe este cântată cu multă durere în cântecele aromâneşti pline de jale.
O caracteristică importantă a istoriei românilor din sudul peninsulei este trecutul lor furtunos, plin de migraţie. Emigraţia aromână a cuprins oraşe ca Veneţia, Viena, Sofia, Bucureşti, Constantinopole precum şi ţări ca SUA şi Australia. În majoritatea cazurilor au fugit din cauza duşmanilor, pericolului de asimilare sau dorinţei de profit.
Drept dovadă că aromânii au fost şi rămân tributari istoriei mi-o demonstrează, mie personal, faptul că mulţi dintre prietenii mei aromâni au rude în diferite ţări. Peste noapte, în urma unor tratate de pace şi destrămării Imperiului Otoman, aromânii s-au trezit cu rude despărţite de sârma ghimpată în diferite ţări noi apărute, la care de asemenea putem adăuga mai recent şi destrămarea regimului comunist iugoslav.
Au mai fost trădaţi, în primul rând, de Ţara-Mamă, România, care pe vremea Anei Pauker, în 1948, a închis şcolile româneşti din Balcani, deschise cu atâta trudă de Cuza Vodă şi Carol I. Pricina era că, chipurile, ei (aromânii) formaţi în aceste şcoli ar atenta la securitatea aşa-zisului stat socialist român. Urmările catastrofale au fost că nici până acum aromânii nu au şcoli în Grecia, Bulgaria, Albania sau Serbia. Nici până astăzi ei nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională în aceste ţări.
Excepţie face doar Republica Macedonia. În constituţia Republicii Macedonia este scrisa "minoritatea aromână". Românii macedoneni au şcoli şi emisiuni radio, dar şi aici cu ţârâita.
În final aş menţiona un lucru important, în faţa pericolului asimilării sau pierderii de avere, la aromâni din totdeauna există un obicei strict - feciorul aromîn se însoară doar cu o fată de origine aromână.
Câteva personalităţi marcante de origine aromână (macedoromână):
Nicolae Milescu Spătarul - cărturar moldovean (se crede că ar avea obârşie aromânească)
Emanuil Gojdu - filantrop, a finanţat învăţământul românesc din Ungaria
Lucian Blaga - poet român, este aromân după tată
Toma Caragiu - actor român
Ion Caramitru - fost ministru al Culturii
Matilda Caragiu-Marioţeanu - lingvist
Ianis Coletis - general grec
Gigi Becali - finanţatorul clubului Steaua Bucureşti
Gheorghe Hagi - mare fotbalist român, supranumit "Maradona Carpaţilor"
Maica Tereza din Albania - numele ei adevărat este Agnesa Gongea Boiangiu

Articol scris de Constantin Andrusceac, din Basarabia, căruia îi mulţumim pentru că este alături de noi

Puţină istorie...

O teorie lansată relativ recent încearcă să creeze o identitate armânească separată de cea a românilor: aceea de descendenţi ai macedonenilor antici, aparţinând popoarelor indo-europene, afirmându-se istoric ca popor în momentul formării imperiului condus de Alexandru Macedon. A început astfel să se vorbească de un popor distinct, "macedo-român", a cărui limbă nu poate fi considerată dialect al limbii române, nefiind "produsul unui singur popor", care "să trăiască în acelaşi loc; să aibă aceeaşi istorie". (Dumitru Piceava)
Încercăm acum să ne delimităm de poporul român, să negăm că am avea ceva în comun cu acesta, să pretindem că asemănările între armâni şi români sunt simple coincidenţe care nu pot fi susţinute şi justificate istoric!
Cred însă că uităm că într-o perioadă tulbure a existenţei noastre, românii au fost singurii care ne-au întins mâna şi ne-au oferit un cămin! Îi numeam atunci "fraţii noştri", ne consideram români! Când s-a spus, de fapt, adevărul, atunci sau acum?!
După pacea de la Bucureşti statele balcanice au încheiat o serie de tratate privind schimbul de populaţie, în scopul uniformizării etnice. Pentru armâni, cele mai importante consecinţe le-a avut Convenţia de la Lausanne (20 ianuarie 1923), ale cărei prevederi au dus la strămutarea a peste un milion de etnici greci din Turcia, care au fost stabiliţi în Macedonia şi Tracia, ajungându-se astfel la o densitate a populaţiei care a influenţat negativ viaţa economică şi socială a populaţiei armâneşti din zonă.
Soluţia găsită atunci de către armâni, după ce în statele balcanice au fost supuşi unui proces foarte asemănător cu ceea ce numim azi "purificare etnică", a fost să ceară ajutorul statului român. Astfel, între 1925 şi 1933, un număr mare de familii armâneşti au fost colonizate în Cadrilater. Au cerut să fie primiţi în România tocmai pentru că se considerau români, iar statul român le-a asigurat dreptul de a se stabili în sudul Dunării.
Reprezetativ pentru atitudinea românilor faţă de neamul armânesc în acele momente grele, este răspunsul pe care ministrul agriculturii, Al. Constantinescu, îl adresa lui Steriu Hagigogu, care îi solicitase sprijinul în vederea aprobării colonizării armânilor în România: "De când aţi fost împărţiţi în patru state, am ştiut că sunteţi pierduţi. Să salvăm acum ce se mai poate salva. Cadrilaterul are nevoie de voi. Scrie din partea mea aromânilor să trimeată delegaţi să ia contact cu guvernul, căci toţi le vom da concursul." (Steriu Hagigogu, Emigrarea aromânilor şi colonizarea Cadrilaterului, 1927)
E drept că armânii au stăpânit acest teritoriu mai puţin de 15 ani şi că destinul lor pe aceste meleaguri a fost dramatic, dar pentru aceste lucruri nu poate fi acuzat statul român, obligat sub presiunea Bulgariei revizioniste să cedeze Cadrilaterul în anul 1940.
Întrebarea care se naşte în mod firesc în urma acestei scurte incursiuni în istoria neamului armânesc este: "Cât de corectă din punct de vedere moral este solicitarea actuală a unui segment al populaţiei armâneşti din România de a primi statut de minoritate în ţara pe care altădată o numea patria mamă?"

Articol scris de Simona Costea
simona_costea74@yahoo.com

Aromanii in viziunea istoricilor

Cum şi neamul care locuieşte din Dacia până în Pind, care se întinde în Thessalia. Vlahi se numesc şi unii şi ceilalţi. Şi n-aş putea să explic şi să spun care din aceştia la care au venit.
Şi cei din muntele Pind, vlahi îl locuiesc, care vorbesc aceeaşi limbă cu dacii şi sunt asemenea cu dacii de la Istru.
(Laonic Chalcocondyl, istoric bizantin din sec. XV, în Expuneri istorice)

Sunt dară aceşti cuţovlahi, cum ne spun vecinii lor şi încă cu dintr-înşii am vorbit, oameni nu mai osebiţi, nici în chip, nici în une obiceie, nici în tăria şi în făptura trupului decât rumânii, ceştia, şi limba lor rumţnească ca acestora [...]. Zic ca sunt şi oameni cu putere în hrana lor, de carii şi mare minune iaste, cum şi până astăzi se află păzindu-şi limba şi nişte obiceie ale lor [...]. Zic şi aceasta, că de-i întreabă pre ei nescine: Ce eşti? el zice vlahos, adecăte rumân; şi locuirle lor unde lăcuiesc le zic Vlahia.
(stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti)

Astfel astăzi moldovenii, muntenii, vlahii transalpini, mysienii, basarabenii şi epiroţii se numesc pe sine cu toţii un nume cuprinzător nu "vlahi", ci "români", iar limba lor neaoşe îi spun "limba română" [...] aflăm că întreg neamul romano-valah se găseşte astăzi împrăştiat în şase ţinuturi: în Moldova, Muntenia, Basarabia, Transilvania, Mysia şi Epirul din Grecia[...].
(Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valachica)

Eu aveam hotărârea, viind la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot neapărat a developa naţionalitatea într-acest avantpost al românismului.
(Nicolae Bălcescu)

Poporul român este descendentul întregii romanităţi orientale [...]. Dunărea nu este deci limita, ci axa suprafeţei etnice ocupate de vechii români. [...] Astfel între Dunăre şi Balcani avem Vlăhia Asanizilor, în Epir, Anovlahia (Vlăhia superioară); în regiunea Pindului şi în Tesalia, Megalovlahia (marea Vlăhie); în Acarnania şi Etolia, Microvlăhia (mica Vlăhie).
(Papacostea, 29 aprilie 1941, în Românii)

În nordul ca şi în sudul Dunării locuia o numeroasă şi foarte dispersată populaţie romanică a cărei atestare documentară, sporadică anterior, devine din ce în ce mai frecvantă de la sfârşitul secolului XII. Ştirile mai numeroase şi variate cu privire la această populaţie îngăduie o mai clară percepţie asupra felului cum cunoşteau şi cum caracterizau străinii romanitatea răsăriteană. Una din trăsăturile cele mai izbitoare ale romanităţii răsăritene în secolul XIII este extraordinara ei răspândire pe un imens spaţiu care se întindea din sudul Peninsulei Balcanice până în nordul lanţului munţilor Carpaţi. O dovedeşte în primul rând numele de vlahi, unul şi acelaşi în diversele sale variante, nume care desemnează în germană, slavă, greacă, maghiară etc ramura răsăriteană a romanităţii. Cunoaşterea apartenenţei vlahilor la familia popoarelor romanice, definite lingvistic, pe tot întinsul acestei vaste arii pe care o locuiau şi a identităţii diverselor lor ramuri e aşadar implicită în denumirea sub care îi cuprindeau popoarele străine din vecinătatea lor sau mai îndepărtate.
(Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată şi imperiul Mongol)

Originea românilor macedoneni se confundă cu originea întregului românism: ei sunt insulele rămase din acea masă de populaţiune romană şi romanizată care se întindea de la Adriatica şi din Nordul Greciei până la Dunărea mijlocie, în continuitate cu masa română şi romanizată a Daciei Traiane.
(Stoica, aprilie 1941, în Românii)

Daca pentru orice popor din lume limba constituie legătura cea mai trainică ce uneşte pe indivizii din aceeaşi comunitate etnică, pentru macedoromâni, care veacuri de-a rândul au rămas izolaţi în sudul peninsulei, ea reprezintă istoria şi viaţa lor. [...] pentru ei, unitatea lingvistică cu dacoromânii reprezintă cel mai autentic document, cu ajutorul căruia chiar omul fără ştiinţă îi poate uşor identifica cu fraţii lor din Nordul Dunării.
(Theodor Capidan, Macedoromânii. Etnografie. Istorie. Limbă)

Oricine încearcă să explice această unitate etno-lingvistică altfel de cum rezultă din datele istorice şi faptele de limbă, falsifică principiul de investigaţie şi prin aceasta devine un simplu aventurier în cercetările istorico-lingvistice.
(Theodor Capidan, Originea macedoromânilor)

Meritul cel mare al conservării limbii se datoreşte femeii aromâne, care a fost o păstrătoare credincioasă, în sânul familiei, a tuturor comorilor şi darurilor neamului. Severitatea caracterului lor au păstrat-o din tăria stâncilor severe, din nepăsarea bradului bătut de vânturi şi din avântul vulturului cu care trăieşte alăturea.
(Dem. Abeleanu, Neamul aromânesc din Macedonia)

Protest, partea a doua

Stimate domnule Volker Reiter,

Doresc sa va precizez ca nu am spus ca ProEtnica se numeste Festivalul Minoritatilor Nationale. Daca as fi considerat ca aceasta este denumirea oficiala as fi scris aceste 3 cuvinte cu majuscule. Le-am scris cu litere mici pentru ca aceasta a fost perceptia mea despre festival in momentul in care am observat ca sunt prezente toate minoritatile nationale recunoscute oficial de statul roman. Chiar dumneavoastra ati spus intr-o declaratie acordata "Ziarului de Mures" (citita de mine in editia electronica din 04.07.2005) ca "festivalul reprezinta, totodata, un lobby pentru minoritatile nationale din Romania" (in cazul in care ziarul a interpretat gresit afirmatiile dumneavoastra si le-a publicat in forma citita de mine, imi cer scuze). Totusi, din aceasta declaratie inteleg ca si dumneavoastra il considerati ca un festival al minoritatilor nationale.
Si revin la principala problema, pe care, in raspunsul dumneavoastra, ati ocolit-o: invitarea aromanilor la acest festival, la care au participat toate minoritatile nationale, si adaugarea lor la sirul minoritatilor nationale, a creat, in mintea oamenilor obisnuiti, impresia ca aromanii sunt sau ar trebui sa fie o minoritate in aceasta tara.
Consider ca "diferentierea clara" pe care dumneavoastra spuneti ca ati facut-o pe materialele de promovare, cum ca "aromanii nu reprezinta o minoritate nationala", nu va mai fi prezenta peste ceva vreme in memoria celor care prin intermediul mass-media sau prin prezenta fizica la manifestare au luat cunostinta despre ceea ce s-a intamplat la festival. Toti isi vor aminti de aromani ca de una dintre minoritatile nationale participante la ProEtnica. Ori tocmai acest lucuru era de evitat.
In cazul in care nu ati stiut, reprezentantii aromanilor pe care i-ati invitat la evenimentul organizat de dumneavoastra militeaza pentru recunoasterea acestei comunitati drept minoritate nationala. Au solicitat chiar oficial autoritatilor romanesti sa li se acorde acest statut dar au fost refuzati pe motive intemeiate din punct de vedere stiintific. Iar invitarea lor ar putea insemna un suport moral pe care dumneavoastra il acordati acestora si solicitarilor amintite anterior.
Cred ca daca ati fi lansat aceasta invitatie Societatii de Cultura Macedo-Romana (de altfel, cea mai veche asociatie a aromanilor din Romania, care sustine faptul ca aromanii sunt o ramura sud-dunareana a poporului roman), al carei presedinte este Ion Caramitru, o personalitate remarcabila a vietii culturale romanesti, ati fi fost refuzati tocmai din acest motiv: s-ar fi indus la nivelul opiniei publice impresia ca si aromanii sunt sau ar trebui sa fie o minoritate.
V-as ruga, totodata, daca nu considerati ca cererea mea este exagerata, sa-mi spuneti daca dumneavoastra sustineti solicitarile unei parti a comunitatii aromanilor din Romania referitoare la obtinerea statutului de minoritate nationala. Daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, v-as ruga sa precizati si argumentele pe care le aveti in acest sens.
In concluzie, puteti sa-mi demonstrati ca nu am dreptate, si anume ca invitarea aromanilor alaturi de celelalte minoritati nationale nu creaza catusi de putin impresia ca si acestia sunt sau ar trebui sa fie o minoritate nationala cum eronat sustine o parte a acestei comunitati?

Nedumeririle unui arman

In contextul in care alegerile bat la usa si o serie de interese (cele mai multe de ordin financiar) devin din ce in ce mai stringente, minti "luminate" din cadrul Asociatiei "Comunitatea Aromanilor din Romania" incearca sa ne convinga de faptul ca "diferentele etno-lingvistice intre romani si aromani sunt fundamentale", ceea ce face din noi, aromanii, "o minoritate distincta" care numaidecat trebuie recunoscuta in Romania!

Astfel de initiative au mai avut loc, insa fara sorti de izbanda, pentru ca nu te poate lua prin surprindere o idee ce contrazice ceea ce simti si traiesti zilnic, anume ca esti arman si apartii neamului, semintiei romane, ca vorbesti un dialect al limbii romane! Aceste realitati sunt brusc contestate de reprezentantii C.A.R., adica dintr-o data nu mai sunt valabile! De ce acum? De ce in aceasta perioada?

In aceste conditii mi se pare greu de inteles si acceptat ca o idee atat de importanta, ce ar putea afecta aromanii de oriunde, este promovata doar de o mana de oameni, stransi in jurul Asociatiei "Comunitatea Aromanilor din Romania", care pretind ca ar fi reprezentantii tuturor aromanilor si care sustin o absurditate fara ca macar sa tina seama de parerea membrilor propriilor familii!

Am crezut ca o astfel de idee, privind recunoasterea aromanilor ca fiind altceva decat romani, va disparea pe neasteptate, asa cum a si aparut, pentru ca armanii, oameni practici si recunoscuti pentru istetimea lor, vor vedea si intelege rapid situatia! Membrii comunitatii armanesti au ales, insa, sa ignore demersurile C.A.R. si sa-si vada inainte linistiti de viata lor de romani in Romania, fara a intreprinde nimic concret pentru stoparea actiunilor actesti asociatii, astfel ca ideea n-a disparut. Cu tot absurdul ei, a continuat sa fie promovata si amplificata, ajungandu-se pana acolo incat sa se vorbeasca de un "pericol iminent de asimilare fortata a aromanilor de catre poporul roman".

Pentru mine si multi altii situatia noastra este clara: facem parte din poporul roman si ne bucuram de toate drepturile si libertatile cetatenilor romani, avem posibilitatea de a ne "pastra specificul etno-lingvistic", de a ne proteja traditiile si obiceiurile stramosesti prin intermediul propriilor noastre asociatii culturale, asa cum fac toti cetatenii acestei tari interesati si implicati in pastrarea specificului national al poporului roman. Exista emisiuni de radio si televiziune in dialectul aroman si publicatii, unele dintre ele finantate chiar de statul roman.

In aceste conditii, nu poti decat sa te intrebi unde este "discriminarea comunitatii aromane" despre care vorbesc membrii Asociatiei C.A.R.?! Pentru ca intrebarea asta ramane fara un raspuns plauzibil, se naste alta noua: Care sunt de fapt interesele care se ascund in spatele mult-trambitatei dorinte de "salvare a neamului armanesc"?

Sa fie oare dorinta de a ocupa un loc de deputat in Parlamentul Romaniei si de a avea acces la sumele importante de bani oferite fiecarei minoritati recunoscute de catre stat? Personal, cred ca nici unul dintre cele doua aspecte nu pot fi usor ignorate!

Si multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt singura care simte, traieste si gandeste romaneste, dovada stand faptul ca presa a semnalat <> adoptata in cadrul simpozionului "Perenitatea Vlahilor in Balcani", desfasurat recent la Constanta, in care participantii, armani cu totii, au cerut statului roman sa respinga categoric solicitarile C.A.R. de a acorda armanilor statut de minoritate in tara lor!

Si asta pe buna dreptate! Ce ne-ar aduce noua bun un astfel de statut in afara faptului ca am deveni un popor fara stat? Minoritate a cui? Cine ar fi indreptatit sa apere interesele noastre? Cine ar fi responsabil de soarta miilor de aromani aflati in afara granitelor statului roman, in momentul in care acestia ar fi minoritari in Romania iar autoritatile de la Bucuresti nu ar mai avea fata de ei nici o obligatie?

Nu reusesc sa vad ce ar aduce bun pentru INTREAGA comunitate armaneasca satisfacerea doleantelor CATORVA membri ai unui cerc de interese?!

scris de simona costea
simona_costea74@yahoo.com

Protest

Am observat cu uimire că la festivalul minorităţilor naţionale ProEtnica, desfăşurat în perioada 21-24 august 2008, la Sighişoara, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai comunităţii aromânilor din ţara noastra, mai exact ai Societăţii Culturale Aromâne.
Adică ni se sugerează că şi aromânii ar fi de fapt una dintre minorităţile conlocuitoare din România, deşi aceasta nu este recunoscută oficial de statul roman.
Şi mai surprinzător este faptul că deşi organizatorul acestei manifestări, Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara, a avut parteneri din domeniile cultural (Centrul Cultural Petre Ţuţea din Rădăuţi) şi ştiinţific (Universitatea Babeş Bolyai, Centrul Altiero Spinelli pentru Studierea Organizării Europene din Cluj), aceştia nu s-au informat asupra chestiunii aromâne, deşi ar fi trebuit.
Consider că dacă ar fi fost întreprinse cele mai elementare acţiuni de verificare a oportunităţii prezenţei reprezentanţilor aromânilor, cum ar fi consultarea specialiştilor Academiei Române, nu ar mai fi fost lansată această invitaţie.
Conform studiilor şi lucrărilor de specialitate cu privire la aromâni girate de cel mai înalt for ştiinţific din ţara noastră, aromânii sunt o ramura sud-dunareană a poporului român şi nicidecum o entitate total diferită, precum sunt bulgarii, turcii, albanezii, ucrainenii sau oricare altă minoritate participantă la acest eveniment, iar aromâna nu este altceva decât un dialect al limbii române şi nu o limbă cum susţin eronat anumite persoane.
Iar prin această alăturare a aromânilor la şirul minorităţilor conlocuitoare nu aţi făcut altceva decât să încurajaţi solicitările unora dintre membrii acestei comunităţi cu privire la “recunoaşterea statutului de minoritate”.
Bineînţeles, fiecare este liber să-şi exprime propria identitate, dar o asemenea solicitare, cu impact major pentru neamul românesc, trebuie să aibă o bază reală, în conformitate cu adevărul ştiinţific şi istoric. Ori, în trecut, aromânii nu s-au considerat niciodata altceva decat români.