aromanii

Rezoluţie

2009-12-02T19:15:00.010+02:00

Delegaţii asociaţiilor şi organizaţiilor aromâneşti reprezentate la Congresul Internaţional al Aromânilor (Tirana, 17-18 noiembrie 2009),
Invocând corpusurile de documente relevante ale ONU, UE, OSCE şi CE, la care statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic sunt părţi,
Declarându-şi îngrijorarea faţă de dezinteresul autorităţilor din statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic faţă de protejarea drepturilor etnice ale aromânilor la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba maternă, cu grave consecinţe în deznaţionalizarea şi în marginalizarea socială şi culturală a aromânilor,
Reamintind absenţa progreselor în statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic în implementarea Rezoluţiei 1333 (1997) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei,
Îngrijoraţi de proliferarea la scară internaţională a unor entităţi "neoaromâniste" cu falsă legitimitate (Fara Armânească - România, Uniunea Vlahilor din Albania, Asociaţia Vlahilor din Albania, Mandra Vlahă - Albania, Consiliul Aromânilor/Macedonarmânilor etc.), care pretind dreptul de a-i reprezenta colectiv pe aromâni în relaţiile acestora cu instituţiile statale şi internaţionale,
Alarmaţi de tendinţele acestor entităţi "neoaromâniste" de a manipula informaţiile istorice şi realităţile contextului prezent al existenţei aromânilor în diverse state de origine din spaţiul balcanic sau din statele de imigraţie, având ca efect alienarea conştiinţei identitare a aromânilor,
Reiterând specificitatea identitară cultural-istorică şi lingvistică a diferitelor grupuri de aromâni (fărşeroţi, grămuşteni, pindeni, moscopoleni etc.),
În deplin acord şi în continuarea Rezoluţiilor emise de:
- Congresul de Cultură Macedo-Română din America de Nord (1-4.07.2005, Fairfield, Connecticut, SUA);
- Congresul perenităţii vlahilor (aromânilor) în Balcani (23-24.08.2003, 26-27.08.2005, 24-26.08.2007, Constanţa, România);
În conformitate cu comunicatele şi declaraţiile de presă ale Societăţii de Cultură Macedo-Române, ale Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice Aromâne "Andrei Şaguna", ale Asociaţiei "Picurarlu de la Pind", ale Asociaţiei Culturale "Aromânii din Albania", ale Fundaţiei "Muşata Armână", ale Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească" ş.a.,
1. Avertizează asupra iminenţei consecinţelor grave pe care le va avea asupra păstrării şi conservării identităţii aromâneşti perpetuarea actualelor tendinţe de ignorare şi negare a drepturilor specifice ale aromânilor la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba maternă, în ţările de origine a aromânilor din spaţiul balcanic,
2. Condamnă mistificările prin care istoria şi identitatea aromânilor sunt deformate în statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic în scopul neacordării pentru aromâni a statutului de minoritate naţională,
3. Protestează împotriva stratagemelor şi artificiilor de interpretare a legislaţiilor prin care autorităţile din ţările de origine a aromânilor din spaţiul balcanic caută să nu le recunoască acestora statutul de minoritate naţională şi drepturile aferente,
4. Reaminteşte statelor de origine a aromânilor din spaţiul balcanic că acceptarea diversităţii etnice cultural-lingvistice şi respectarea drepturilor etnice sunt precondiţii ale integrării în structurile europene şi euroatlantice,
5. Critică vehement încercările mistificatoare ale unor entităţi neoaromâniste cu falsă reprezentativitate şi legitimitate de a crea o nouă identitate a aromânilor, sub denumirea de "macedonarmâni", creând în mod intenţionat o confuzie cu denumirea tradiţională de "macedo-români". Este o diversiune cu caracter extremist, izvorâtă din interese mercantile şi politice ale unor cercuri din România şi din afara ei, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanităţii răsăritene şi a dialectului aromân care, împreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân şi cel istroromân, formează limba română.
6. Condamnă ca aberantă, provocatoare, periculoasă şi falsificatoare teza potrivit căreia aromânii ("macedonarmânii") ar fi un popor diferit de poporul român şi ar trebui recunoscuţi ca minoritate naţională în România. Aromânii au început să apară în spaţiul din nordul Dunării după formarea statelor româneşti şi numărul lor a crescut continuu de-a lungul timpului. Ei au considerat, fără excepţie, că s-au stabilit între fraţii lor, în ţara lor, având conştiinţa clară că sunt parte a neamului românesc.
7. Reafirmă apartenenţa aromânilor la românitate, deopotrivă cu dacoromânii şi indiferent de denumirea folosită în ţările de origine ale aromânilor din spaţiul balcanic pentru a-i numi pe aromâni.
8. Cere statului român:
- să-şi asume deplin răspunderea pe care o are faţă de românitatea balcanică, în continuitatea şi spiritul valoroasei tradiţii istorice, aşa cum rezultă şi din documentele diplomatice române şi europene;
- să-şi exprime public, prin acţiuni cu relevanţă diplomatică şi internaţională, interesul pentru aromânii din afara graniţelor, în calitate de stat înrudit (kin-state) al acestora;
- să continue şi să intensifice demersurile de susţinere a aromânilor/rămănilor/ vlahilor de pretutindeni, pentru ca aceştia să beneficieze, în statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic, de drepturile şi libertăţile consacrate în documentele europene în materie, astfel încât să-şi poată păstra, dezvolta şi afirma identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă;
- să continue şi să intensifice sprijinirea în ţară a păstrării şi a cultivării dialectului, culturii şi tradiţiilor aromâneşti, şi pentru a nu se alimenta frustrările ce ar putea fi speculate şi instrumentalizate de "neoaromânişti" pentru alienarea identităţii aromâneşti şi erodarea unităţii naţionale a poporului român.
9. Solicită forurilor europene şi internaţionale îndrituite să întreprindă demersurile necesare pentru recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională în statele de origine a aromânilor din spaţiul balcanic şi pentru acordarea drepturilor ce decurg din acest statut.
10. Punctele 8 şi 9 se referă şi la celelalte două ramuri ale românităţii: meglenoromânii şi istroromânii.
11. Decide constituirea Forumului Internaţional al Aromânilor (pe bază colegială, cu întruniri periodice), al organizaţiilor legitime şi reprezentative ale aromânilor de pretutindeni, şi a unui Secretariat Permanent al acestuia (cu sediul la Bucureşti), care să gestioneze problematica aromânească în perioadele dintre congrese şi să le pregătească. Statutul Forumului Internaţional al Aromânilor şi al Secretariatului Permanent vor fi stabilite ulterior.

Notă: În contextul prezentei Rezoluţii, prin "state de origine a aromânilor din spaţiul balcanic" trebuie să se înţeleagă state în care aromânii sunt autohtoni, în opoziţie cu statele de imigraţie a aromânilor, în conformitate cu termenii rezoluţiei 1333 (1997) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Proiect Avdhela - Biblioteca Culturii Aromâne

2009-11-24T09:55:00.004+02:00

Bucureşti, 19.11.2009: Asociaţia Predania lansează "Proiect Avdhela - Biblioteca Culturii Aromâne", esenţială resursă de informaţii on-line despre originea, evoluţia istorică, socială şi spirituală a aromânilor.

Asociaţia Predania vă invită marţi, 24 noiembrie 2009, ora 18:00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român) cu prilejul lansării site-ului "Proiect Avdhela - Biblioteca Culturii Aromâne", care îşi propune să identifice, să editeze şi să ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne şi ale celor înrudite ei. Aceste bunuri culturale, în special cele aflate în custodia publică, vor deveni accesibile cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi în mod gratuit, accesând adresa www.proiectavdhela.ro.

Participă: George Vrană (poet, eseist), Ionuţ Piţurescu (regizor), Aleksander Zikov (regizor). Se vor viziona filmele: "Balkan's Digest" realizat de regizorul Ionuţ Piţurescu şi "Calea Eschibaba" în regia lui Aleksander Zikov.

Contact:
Ionuţ Gurgu, coordonator proiect
Tel.: 0748219996
E-mail: editura@predania.ro
www.proiectavdhela.ro

Proiectul Avdhela este non-profit, neguvernamental, realizat prin activitatea voluntară a persoanelor (autori şi colectiv editorial) şi instituţiilor care, în sens larg, se ocupă cu cercetarea, evoluţia şi păstrarea culturii aromâne.
Proiectul va include şi activităţi editoriale pe suport de hârtie (cărţi, reviste, broşuri), producţie multimedia (CD audio, CD-ROM, film etc), va iniţia şi organiza întâlniri, simpozioane, şcoli de vară, programe culturale.
Această iniţiativă culturală se adresează, în principal, aromânilor în intenţia de a oferi mijloace de păstrare a limbii, de cunoaştere a originilor, evoluţiei istorice, sociale, spirituale, dar şi popoarelor spaţiului balcanic, în mijlocul cărora trăiesc comunităţile aromâne, pentru cunoaşterea mai temeinică a acestora, pentru a li se aprecia cultura, limba, tradiţiile străvechi, pentru a fi respectate şi tratate cu demnitate de către cei cu care convieţuiesc.

Mult succes Asociaţiei Predania în accest proiect!

Întrebare

2009-09-10T23:50:00.002+03:00

Cum comentaţi decizia preşedintelui Traian Băsescu de a participa în data de 30 august 2009 la Zilele Culturii Aromâne, organizate de Comunitatea Aromână din România, în detrimentul manifestării similare organizate de Fundaţia "Andrei Şaguna" şi Societatea de Cultură Macedo-Română?

Zilele Culturii Aromâne 2009

2009-09-10T20:01:00.009+03:00

Sfârşitul lunii august a fost o perioadă încărcată pentru comunitatea aromână din punct de vedere al evenimentelor culturale. Astfel, în intervalul 28-30 august, au avut loc două manifestări cu specific aromânesc însă, din păcate, numai una dintre acestea a avut parte de o mediatizare corespunzătoare. Este vorba de cea a Comunităţii Aromâne din România, acest fapt datorându-se, poate, şi prezenţei şefului statului.
În continuare voi prezenta evenimentele desfăşurate în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Zilelor Culturii Aromâne, organizate de Societatea Cultural Ştiinţifică Aromână "Andrei Şaguna" şi Societatea de Cultură Macedo-Română, pe nedrept lăsată într-un con de umbră din punct de vedere mediatic.
În cadrul acestui program, care a vizat conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural aromân ca parte a patrimoniului cultural românesc aflată în pericol de a se pierde, au avut loc Festivalul Internaţional de Folclor aromânesc "Părinteasca Dimândare" (la care au participat ansambluri folclorice din Albania, Grecia, Macedonia şi România) şi Simpozionul "Perenitatea vlahilor în Balcani; istorie şi civilizaţie aromânească".
Acesta din urmă, organizat în Aula Magna a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa, a cuprins o serie de comunicări ştiinţifice susţinute de:
Ambasador Viorel Stănilă - Şapte mituri despre relaţiile aromânilor cu România;
Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici - Vlahii-viziune antropologică;
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu - Aromânii, popor ferment al Europei-o idee care nu trebuie uitată;
Conf. univ. dr. Marian Munteanu - Macedoneanul din vis. Itinerariul Paulinic şi romanitatea sud-dunăreană;
Victor Enache, Iolanda Enache - Dăinuirea prin cuvânt-moştenire şi blestem la aromâni;
Conf. univ. dr. Stoica Lascu - Aromânii din Pind şi Zagor. Repere istoriografice şi arhivistice;
Prof. Mihai Paris - Virtuţi şi îndeletniciri ale vlahilor balcanici-în viziunea călătorilor străini (secolul al XIX-lea);
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu - Consecinţe ale Iradelei din 1905 acordată de Sultan aromânilor;
Dr. Virgil Coman - Repere arhivistice privind aromânii din Constanţa la începutul sec. XX;
Conf. univ. dr. Viorica Bălteanu - Despre aromânii din Voivodina;
Acad. Alexandru Surdu - braşovul şi macedo-românii;
Prof. univ. dr. Aurel Papari - Ierarhul aromân Andrei Şaguna-Sfânt al poporului român. Argumentele canonizării;
Prof. dr. Victor Crăciun - Contribuţia Bucureştiului la formarea intelectualilor aromâni;
Prof. dr. Tudor Nedelcea - Colecţia "Români uitaţi" între intenţie şi realitate (Aromânii în Balcani);
Prof. Emilia Luchian - Institutul Macedo-Român - începuturi;
Lect. univ. dr. Nistor Bardu - Aromânii de azi din Grabova-Albania. Observaţii etnolingvistice;
Prof. Ion Vulpe - Civitul, tiriflicul şi alte bazaconii cuţovlahe;
Dr. Virgil Coman - Repere publicistice privind meglenoromânii la finele Primului Război Mondial şi în perioada imediat următoare.
Dubla manifestare a avut în vedere, conform organizatorilor, realizarea unei mai mari apropieri între aromânii de pretutindeni, în special între cei din Balcani, revigorarea conştiinţei naţionale şi a latinităţii din această zonă.
La precedentele ediţii, pe lângă premii şi diplome oferite participanţilor, Fundaţia "Andrei Şaguna" a decernat premiul literar "Teodor Mihadaş", premiul "George Murnu" pentru istorie, premiul "Tache Papahagi" pentru lingvistică şi etnologie, premii care au fost acordate unor personalităţi marcante: acad. matilda Caragiu Marioţeanu, Nicolae Saramandu, Nicolae Tanaşoca, Neagu Djuvara, Gheorghe Zbuchea, Hristu Cândroveanu, Ionel Zeană, Ilie Ceară, Victor Ceară ş.a.

Încă un protest

2009-08-20T17:48:00.015+03:00

Acum aproximativ un an de zile protestam faţă de includerea aromânilor pe lista participanţilor la festivalul ProEtnica de la Sighişoara. Motivul care m-a determinat să fac acest lucru a fost că prezenţa aromânilor la un eveniment la care participă toate minorităţile naţionale din ţara noastră creează la nivelul opiniei publice percepţia că şi aceştia sunt o minoritate în România, fapt care nu este adevărat. I-am spus acest lucru şi domnului Volker Reiter, directorul executiv al Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret din Sighişoara, organizatorul principal al festivalului, după cum aflăm de pe site-ul www.proetnica.ro, care mi-a replicat că ProEtnica nu este un festival al minorităţilor naţionale ci unul intercultural.
La momentul respectiv i-am precizat că iniţiativa este una neinspirată şi i-am adus la cunoştinţă şi punctul de vedere al Academiei Române referitor la aromâni.
Din câte se pare, domnia sa nu a fost interesat de moment ce zilele acestea, mai exact în perioada 14-22 august, la Sighişoara se desfăşoară din nou festivalul ProEtnica, la care participă şi aromânii. Totuşi, pe afişul festivalului se specifică "aromâni români".
Pentru a verifica justeţea temerilor mele referitoare la percepţiile asupra festivalului şi participării aromânilor, am aruncat o privire pe câteva articole apărute în media, care reflectă ceea ce se întâmplă la ediţia din acest an a ProEtnica. Iată ce am găsit!
Pe site-ul www.divers.ro, în articolul "ProEtnica este deja tradiţie" din 20 august a.c., printre altele se sepecifică faptul că "aşa cum ne-am obişnuit de nouă ani, festivalul intercultural ProEtnica este mijlocul prin care minorităţile naţionale şi toate celelalte comunităţi etnice (n.a. unde probabil sunt incluşi aromânii), şi mai nou de cele ale noilor minorităţi etno-culturale (migranţi sau refugiaţi), să se prezinte aşa cum sunt şi să fie percepute ca atare".
În continuare se precizează că ProEtnica este un "proiect de educaţie culturală care doreşte să valorifice în întreaga societate cultura comunităţilor etnice din România ca element important cu un potenţial deosebit de creativ al patrimoniului naţional şi european conform moto-ului Unitate în Diversitate".
Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mie mi se pare că cei de la Divers au înţeles că la ProEtnica participă minorităţile naţionale şi cele etnice, ceea ce reprezintă o dovadă a faptului că afirmaţia mea cu privire la percepţia aromânilor ca o minoritate în contextul participării la un eveniment dedicat minorităţilor este pertinentă.
În sprijinul concluziilor mele vine, din păcate, şi articolul "Minorităţile, o cărămidă în dezvoltarea culturii româneşti" (din 19 august) găsit pe site-ul www.zi-de-zi.ro, în care se menţionează că "festivalul ProEtnica este unul care promovează minorităţile şi la care participă o multitudine de oameni de diferite etnii".
Tot pe acelaşi site, în articolul "ProEtnica a început cu ploaie, iar ploaia e belşug" (din 19 august) se vorbeşte de "ansamblul de dans armean Vrearea Armânească". Aici confuzia e penibilă (armean=armân/aromân)... dacă nu cumva este vorba de o eroare de tipar.
Dar se pare că ProEtnica nu este singurul festival la care aromânii participă împreună cu minorităţile naţionale. De pe site-ul www.monitorulcj.ro aflăm că în perioada 24-31 august 2009 va avea loc festivalul concurs de dans şi muzică tradiţională "Nopţi interetnice la Costineşti" la care va susţine un recital şi un ansmablu artistic al aromânilor. Iată că şi de această dată aromânii sunt catalogaţi ca o minoritate naţională.
Eu cred că tradiţiile şi valorile culturale şi spirituale ale românilor sud-dunăreni prezintă o deosebită însemnătate pentru istoria poporul român, care a reuşit să-şi formeze un stat la nord de Dunăre, şi trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare, însă nu prin intermediul festivalurilor minorităţilor naţionale.

Aromânii - de la fascinaţia unei false alterităţi la criza identitară

2009-05-25T20:29:00.010+03:00

Dacă e adevărat că identitatea etnică (a se citi inclusiv "conştiinţa colectivă" a identităţii etnice) se află în strânsă legătură cu istoria şi limba unui popor, atunci unele voci (care de câţiva ani intonează o arie necunoscută adevărurilor esenţiale ale istoriei românităţii) sunt disonante. Aceste voci, care susţin existenţa unei identităţi de sine stătătoare a aromânilor, ar putea fi, dincolo de interese mai mult sau mai puţin obscure, la care nu mă refer aici, prizonierele unei fascinaţii pentru un "altceva" fals izbăvitor în drumul către afirmarea propriei (noi) identităţi, pe care posesorii lor (ai vocilor) o postulează.
Eroarea este însă că ei, de fapt, nu vorbesc de reafirmarea, ci de crearea artificială, printr-o (aproape) manie a disocierii, a unei identităţi artificiale: "Aromânii sunt altceva decât românii".
Poate că, în ultimele zeci de ani, din cauza tăvălugului comunist care a nivelat "procustian" prin Balcani, aromânii îşi simt ameninţată identitatea. Poate că le e dor de ei înşişi, de tradiţiile care le-au definit, timp de secole, un mod de viaţă comunitar. (Neîndoios, leit-motivele legate de întrebările asupra propriei identităţi în "satul global(ist)" din care Europa face azi parte li se aplică inclusiv aromânilor).
Sau poate că, dimpotrivă, specificul etno-cultural începe să devină doar o stereotipie confortabilă, la care se poate apela ocazional, în faţa unor realităţi care par mai stringente şi care ţin de domeniul lui "imediat".
În aceste condiţii, pericolul pierderii identităţii, de care povesteşte acel cor dolente al vocilor fascinate de alteritate, este unul artificial, căci acel "altceva decât românii" este un concept vid de sens, neputându-se atribui unui alt filon identitar, diferit de cel românesc, decât aceluia circumscris unor teorii pe cât de eronate, pe atât de artificiale, de vreme ce premisele construcţiei acestor teorii sunt false.
Cu alte cuvinte, unii aromâni vor să fie altceva decât românii, numai că acel altceva pur şi simplu nu există, de fapt, pentru că nici măcar nu este identificat sau numit de cei care îl promovează, este o construcţie "în aer". Şi asta dacă ne referim, de pildă, doar la dimensiunea lingvistică a problemei. Acel altceva nu vorbeşte nici greceşte, nici macedoneană... acel altceva, spun ei, vorbeşte "limba aromână". Însă nu poţi numi "limbă" un dialect al unei limbi existente, limba română. Şi iată cum unul din criterii devine o himeră... aşa cum sunt, de fapt, şi toate celelalte.
Alteritatea aporetică pe care aceştia şi-o atribuie şi o atribuie tuturor aromânilor este adevărata capcană. Pentru că a te raporta la un reper fals, încercând să-ţi afirmi identitatea, este cel mai sigur drum spre criza acesteia. Vorba 'ceea, "drumul spre iad e pavat cu intenţii bune". Iar un astfel de construct teoretic fără corespondent în realitate, luat ca definiendum, poate duce la compromiterea lui definiens, adică la pierderea identităţii, adică exact la contrariul intenţiei iniţiale.

Scris de Mihaela Ionescu

Anunt important

2009-04-28T19:02:00.003+03:00

Prieteni iubitori ai muzicii armanesti, va anunt ca sambata, 2 mai 2009, la Radio Romania Cultural, de la ora 22:15 va fi transmisa o emisiune dedicata cantarilor aromane. Aceasta se numeste "Lumea si ... muzica traditionala" si este realizata de domnul etnomuzicolog Marian Lupascu de la Institutul de Etnografie si Folclor Constantin Brailoiu din Bucuresti. Marian Lupascu este unul dintre cei mai buni specialisti in muzica folclorica din tara noastra, care a realizat numeroase culegeri de gen in comunitatile de aromani din toate tarile balcanice in care acestia traiesc.
Sambata va fi partea a doua a emisiunii. Partea intai a fost acum aproximativ o luna de zile si imi pare rau ca nu am fost inspirat sa va anunt si cu acea ocazie. Din pacate, din lipsa de spatiu, muzicii armanesti nu i-au fost dedicate decat doua editii (asa ca faceti tot posibilul sa n-o pierdeti pe aceasta), emisiunea gazduind si muzica specifica altor comunitati romanesti din tara si din diaspora.
Daca va place muzica armaneasca, sambata veti avea prilejul sa ascultati piese muzicale de o deosebita valoare, culese de-a lungul timpului de cercetatorii Institutului de Etnografie si Folclor Constantin Brailoiu. Este vorba de folclor armanesc autentic, care nu se gaseste foarte usor, fiind pastrat in arhivele unor institutii de cultura la care accesul publicul larg este dificil.
In final, as avea o rugaminte: daca stiti si alte emisiuni la care se difuzeaza muzica armaneasca traditionala (ma refer la muzica veche, nealterata de instinctul comercial modern)sa-mi aduceti si mie la cunostinta pentru a le face cunoscute mai departe altor iubitori de cantec armanesc.

Dialectele limbii române

2009-04-08T19:07:00.011+03:00

Începutul unui basm în dacoromână, aromână, meglenoromână şi istroromână. Unele caractere (litere) nu am reuşit să le reproduc întocmai ca în textul original aflat în lucrarea "Aromânii", apărută în anul 2004, la Bucureşti, a profesorului Corneliu Beda.
Ceea ce am urmărit a fost să demonstrez asemănările foarte mari între limba vorbită de românii de la nord şi sud de Dunăre.

Dacoromână

Era odată un împărat care nu avea niciun fiu şi dorea mult să aibă un fiu, ca să nu i se stingă numele. De aceea se ruga la Dumnezeu să-i dea un fiu.
Într-o zi se duse la un vrăjitor, să vadă dacă-i va da Domnul un fiu sau nu.
Iară acel vrăjitor îi dete un măr şi-i zise: să dai nevestii tale acest măr să-l mănânce şi ea va naşte un fiu aşa cum îţi cere inima.

Aromână

Eara nă oară una miră ţe no-avea niţiun h'il'u şi multu durea durea s'aibă un h'il'u tra s nu-l' se-astingă numa. De-aţea nâs ura la Dumnidzău să-l' da un h'il'u.
Nă dzuă si duse la un magu, ma-z-veadă di se va-l'da Domnul h'il'u ică nu.
Am aţel mag îl' deade un mer şi-l' dzâse: si-l dai a mul'are-tăi aestu mer şi s-lu mâcă, şi ea va s-facă un h'il'u, aşiţe cum îl' doare inima.

Meglenoromână

Ra ună oară un ampirat cari nu ve niţiun il'iu şi multu ţinea să aibă un il'iu, sa nu-l'i si stingă numea. Di ţea iel tucu si ruga la Domnu să-l'i da un il'iu.
Ună zuuă si dusi la un maghesnic, să cată dă-l'i să-l'i da Domnu vrin il'iu ili nu.
Ară ţel meghesnic ăl'i dedi ună meră şi-l'i zisi: să-u dai la mul'iari-ta ţestă meră şi să-u mănancă, şi ea să rudească un il'iu şa cum aţi ţeri buricu.

Istroromână

O vote fost-a un cral' carle n'a vut nancun fil' şi ie fost t'aro rada ve un fil' se nu l'i se zatare lumele. Din ţăsta rugat-a Domnu neca-l' daie un fil'.
O zi mes-a la un strigun, za vede se-l va da Domnu da un fil', ali se nu va.
Şi ţela strigun l'-a dat un mere şi l'-a zis: de ţesta mer lu te mul'ere neca-l poide si va rodi un fil' cum rei tu vre.

Textele originale se găsesc în lucrarea "Aromânii" a profesorului Corneliu Beda, la pagina 44.

Românii de lângă noi

2009-02-01T16:18:00.006+02:00

Publicistica marelui Eminescu constituie un reper important în cercetarea originii românilor. Acesta susţinea, pe bună dreptate, că substratul limbii noastre este traco-ilir, peste care s-a suprapus latina. Un alt aspect subliniat este acela că românii nu sunt nicăieri în Balcani, estul şi sud-estul Europei, colonişti, venituri, ci sunt autohtoni, populaţie străveche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor.
Comunităţile româneşti din sudul Dunării au stat în atenţia cercetătorilor români, în acest sens avem monografiile lui Th. Capidan, precum şi cercetările lui Leca Morariu şi Traian Cantemir privind românii din Istria. În articolul Românii Peninsulei Balcanice, publicat în Timpul în septembrie 1878, Eminescu scria: "Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi Kiev". Felix Philip Kanitz, unul din cercetătorii germani la care Eminescu apelează ca sursă de informare, face şi legătura între românii din nordul şi cei din sudul Dunării: "Înrudirea (românilor din Balcani) (n.a.) cu dacoromânii nu se poate contesta".

Valahia Mare şi Valahia Mică

Cercurile politice greceşti au contestat în permanenţă prezenţa românilor în sudul Dunării şi au dus o campanie susţinută împotriva acestora. Între septembrie 1881 şi iunie 1882, Alexandru Pencovici, director al Serviciului de statistică din România, a întreprins o călătorie în Macedonia şi relatat despre politica cercurilor oficiale greceşti privind deznaţionalizarea populaţiei româneşti. Pe bază de date statistice, acesta a demonstrat că "un popor întreg, aproape egal la număr cu grecii (1.500.000 de români, conform statisticilor), e supus unui sistem de deznaţionalizare din cele mai odioase". Din păcate, această politică se continuă şi în secolul XXI. Unitatea românilor de la sud şi nord de Dunăre este întărită de fondul de cuvinte comun şi de fenomenele lingvistice identice prezente atât în graiurile limbii române (moldovean, maramureşan), cât şi în dialectele limbii române (aromân, macedoromân, istroromân). Românii de la sud sunt vorbitorii a ceea ce se numeşte protoromână, româna arhaică, vorbită la început şi de cei din nord, dar care a evoluat sub alte condiţii.
Beniamin de Tudela, care a călătorit în Grecia la 1186, spune că Peloponezul şi Tesalia s-au numit, mai multe sute de ani, Meyaly Blahia, adică Valahia Mare, spre a se deosebi de Acarnania şi Etolia care se numea Valahia Mică. La scurt timp după vizita rabinului Beniamin, românii din Balcani se ridică sub conducătorii lor Petru şi Asan, formând regatul româno-bulgar cu graniţa de sud în munţii Tesaliei.
Între secolele XII şi XV, elementul românesc era atât de răspândit încât Tesalia actuală se numea Marea Românie, Meyaly Blahia; Etolia - România Mică; Epirul - Ţara Vlahioţilor; Moesia - România Albă.

Stindardul dacic

Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, din paragraful 3: "După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt". Aceasta este o mărturie care vine să contrazică afirmaţia unor cercetători bulgari, conform căreia Tracia se întindea doar pe teritoriul Bulgariei de azi şi sudul României. În realitate, Tracia era un ţinut vast care se întindea de la Carpaţii nordici până la Adriatica şi Marea Egee, şi din Câmpia Panonică până dincolo de Bug. Tradiţiile, obiceiurile, cântecele şi porturile populare ale popoarelor din Balcani păstrează asemănări indiscutabile, care trimit cu gândul la existenţa unui substrat etnic comun, de origine traco-iliră. Ca o paranteză, se cere menţionată existenţa şi păstrarea sub formă de obiect artizanal la aromâni a ceea ce daco-românii numesc stindardul dacic. Vlahii de la sud de Dunăre sunt o minoritate doar în statisticile oficiale, ei existând nu numai prin comunităţile de români, aromâni, macedoromâni şi istroromâni, ci şi prin cultura lor folclorică, întâlnită şi la bulgari, sârbi, muntenegreni, macedoneni, cultură strâns legată de a românilor de la nord de Dunăre. Toate acestea ar trebui să dea de gândit.

Articol scris de Alin Roateş (Drobeta Turnu Severin)

Limba română

2009-02-01T15:51:00.005+02:00

Motto: "Aromanii si daco-romanii sunt un singur neam. A pretinde ca romanii din Oltenia sau Moldova, Timoc, Macedonia, Basarabia sau orice alt pamant unde se vorbeste romaneste sunt altceva decat romani, nu reprezinta decat o dovada de obscurantism si politicianism..." Lucian Hetco – „Aromanii – romanii de la sud de Dunare“

O serie de cercetari „stiintifice“ din ultima vreme, incearca sa creeze o noua istorie, bazata pe sustinerea ideii ca aromanii si romanii ar vorbi „limbi“ diferite. S-a afirmat ca dialectul aroman este de fapt o punte de legatura intre romanitatea occidentala si cea orientala, avand o configuratie complexa, mult diferita de cea a limbii romane.

In realitate, teza „limbii aromane“ de sine statatoare este de data recenta si a fost impusa cu precadere dupa anul 1990, fiind generata si sustinuta de contextul revigorarii identitatilor etnice regionale in Balcani si sprijinita tacit de factori politici externi interesati sa descurajeze orice forma de identificare a aromanilor cu Romania, respectiv cu limba romana!

Exista voci care sustin ca diferenta dintre cele doua „limbi“ este cel mai usor de demonstrat prin faptul ca un vorbitor de limba romana nu va intelege ceea ce i se comunica in dialectul aroman! Perfect adevarat, daca aceasta comparatie se face intre limba romana contemporana, in care 70% din vocabular este imprumutat din franceza si italiana, si „aromana“ care, prin prisma ariei largi de raspandire si a deselor relocari ale vorbitorilor ei, a importat masiv cuvinte din greaca, macedoneana, albaneza si turca.

Dialectul aroman, este de fapt primul dialect desprins din protoromana (in prajma sec. X), lucru usor de dovedit de nenumaratele cuvinte arhaice pe care le regasim si in limba utilizata in vechile letopisete romanesti. Acest lucru nu face din el o limba distincta, ci doar un dialect al limbii romane vechi, alaturi de daco-romana, meglenoromana si istro-romana.

Hristu Candroveanu facea la un moment dat o analogie intre controversele legate de dialectul aroman si distinctia mult mai clara care poate fi remarcata intre dialectele svab sau sasesc si limba germana standard, „si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani, si nu ALT POPOR!“ sustinea respectivul.

Imbucurator este faptul ca voci autorizate din randul cercetatorilor romani, cum sunt aceia de la Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu“ din Bucuresti, s-au mobilizat pentru a demonstra absurditatea ideii conform careia aromanii nu sunt romani si vorbesc alta „limba“ decat cea romana. Emil Tarcomnicu arata in studiul sau intitulat „Diversiunea numita Minoritatea aromana“ ca toate aceste idei fac parte dintr-o strategie „fabricata in laboratoare pentru ca statul roman sa foe scos din problematica romanitatii balcanice“. In acest scop a fost conceputa o scriere aparte, prin introducerea de semne grafice noi, „avand ca rol indepartarea de limba romana, unde etonimul aromani se scrie aromanji“.

Acelasi cercetator semnala in continuare o similitudine cel putin interesanta:

„La fel cum la rasarit si-a facut aparitia o noua limba latina, din punctul de vedere al autoritatilor statului R. Moldova - limba moldoveneasca - si in sudul Dunarii au inceput sa apara tendintele unor comunitati vlahe/aromane de a se identifica diferit fata de populatiile majoritare.“

Aromanii au fost si vor fi intotdeauna parte integranta a civilizatiei romanesti, noi traim si simtim romaneste indiferent de ideile vehiculate in mod fortat, de indivizi si organizatii (cea mai ferventa sustinatoare a acestor deziderate fiind Asociatia Comunitatea Aromanilor din Romania) ale caror interese sunt greu de identificat si definit.

Articol scris de Simona Costea

Identitate

2009-01-06T22:23:00.000+02:00

S-a discutat in cadrul acestui blog despre diversele fatete ale “chestiunii armanesti”. Au fost opinii pro si contra, fiecare dintre participantii la polemica incercand sa aduca argumente pentru a-si sustine ideile. Dincolo de disputa privind apartenenta armanilor la filonul identitar romanesc sau dimpotriva disocierea totala de acesta, cred ca e timpul sa privim problema in profunzime, incercand sa constientizam efectele pe care initiativele Asociatiei Comunitatea Aromanilor din Romanina le au asupra tuturor armanilor din Romania sau din afara granitelor ei.

Atata timp cat in comunitatea armaneasca situatia este confuza, proiectele culturale referitoare la renasterea romanitatii balcanice pe care statul roman le sustine in afara tarii nu se mai bucura de entuziasmul si participarea grupurilor de aromani din Timocul sarbesc, Bulgaria, Macedonia, Albania si Grecia, carora le sunt practic destinate.

Adesea, din partea membrilor asociatiilor armanesti de peste hotare exista reticente in a se declara “romani”, exceptie facand situatiile in care doresc sa beneficieze de pe urma burselor de studii oferite de statul roman. Castig de cauza au beneficiile imediate, asemeni fenomenului semnalat de cademicianul Petar Atanasov, de la Universitatea din Skopje, privind armanii din R.Macedonia, care, “nedeclarandu-se ca fiind minoritate ce apartine unui popor (poporul roman), au statut de grup etnic” (articolul: “Este eronat sa credem sau sa zicem ca ,,propaganda romaneasca.. a distrus aromana” – publicat pe site-ul de stiri “Romanian Global News”).

Si atunci revin la intrebarea pe care am pus-o si altadata: cat este de morala aceasta atitudine fata de un popor care ne-a sprijinit intotdeauna?

In Albania, la Corcea, statul roman a construit o biserica pentru populatia armaneasca din zona, dar, in ultima vreme, cercurile nationaliste grecesti au intensificat actiunile ce au ca scop atragerea aromanilor de partea lor si, implicit, desprinderea lor de poporul roman. Acelasi fenomen a inceput recent sa se manifaste chiar si in Romania, unde se incearca a ni se induce idea apartenentei noastre ba la filonul grecesc, ba la cel bulgar, orice, numai la cel romanesc nu!

Incotro ne indreptam in fond? Oare toate aceste actiuni concentrate asupra comunitatii noastre nu vor avea ca rezultat final chiar pierderea acelei identitati pe care CAR pretinde ca vrea sa o pastreze? E benefic pentru noi sa ne lasam amagiti de posibilitatea castigurilor imediate, de fonduri romanesti sau europene destinate minoritatilor si sa uitam ca de fapt actiunile noastre actuale pot avea consecinte dramatice asupra identitatii entice viitoare a copiilor nostri?

Articol scris de Simona Costea

S-a stins din viata Profesorul Gheorghe Zbuchea

2008-12-30T16:08:00.001+02:00

O mare personalitate romaneasca, istoricul si profesorul Gheorghe Zbuchea a incetat din viata, luni, 29 decembrie. A fost un luptator pentru afirmarea culturala a romanilor de pretutindeni, fiind unul din pricipalii animatori ai Congresului Spiritualitatii Romanesti tinut in fiecare an la Alba Iulia, ajuns la a XII-a editie, si al Simpozionului Stiintific International „Parinteasca Dimandare” organizat anual la Constanta, ajuns la a XIV-a editie. A condus teze de doctorat, a format generatii de specialisti, a fost un catalizator pentru asociatiile romanesti din comunitatile istorice din jurul granitelor, din Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania, Moldova, Ucraina, Ungaria. Permanent a fost preocupat de soarta romanilor de peste granite (romani timoceni, aromani/macedoromani, meglenoromani, romanii din Ucraina, Ungaria si R. Moldova). Gheorghe Zbuchea a plecat dintre noi dand exemplu de sacrificiu personal pentru realizarea unor mari idealuri. Intr-o cariera stiintifica si universitara de aproape o jumatate de veac, a scris si a publicat mii de pagini, carti, studii si articole aparute in Romania, S.U.A., Canada, Italia, Macedonia s.a. in care a fost tratata istoria si cultura romanilor de pretutindeni. A fost profesor in cadrul catedrei de Istorie Universala la Facultatea de istorie din Universitatea din Bucuresti, prim-vicepresedinte (o vreme si presedinte) al Societatii de Cultura Macedo-Romane, societate cu radacini istorice din vremea lui Cuza Voda, si care, de peste un secol si jumatate, a fost si este, in fapt, reprezentantul legitim al aromanilor, veniti de-a lungul timpului in tara noastra, pe care au socotit-o si o socotesc adevarata lor patrie, in calitate ce componenti ai neamului romanesc. De asemenea, a fost vicepresedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni, unde a depus o bogata activitate. Un ultim omagiu i se poate aduce Profesorului la Capela Cimitirului Sf, Vineri (30 decembrie), iar maine (31 decembrie) va fi inmormantat la Manastirea Caldarusani. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Preluare de pe site-ul www.rgnpress.ro

Dimândarea părintească

2008-11-21T14:01:00.000+02:00

Articol scris de Constantin Andrusceac din Basarabia

"Dimândarea părintească" (mustrarea părintească) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belemace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului "Deşteaptă-te române" la românii aromâni, acolo, în sânul societăţilor şi fundaţiilor aromâneşti, unde este cântat la posturile de radio şi de televiziune emise în dialect. Cântecul vorbeşte de cumplitul blestem ce cade asupra părinţilor care nu-şi învaţă copiii limba strămoşească, limba (graiul) armânesc. Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, în 1888. După mai bine de un secol, "Dimândarea părintească" răsună mai actual ca oricând.

Parinteasca Dimandare

Parinteasca Dimandare
Na sprigiura cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,
Noi, Armani di eta toata.
Di sum plocile di murminta
Striga-a nostri buni parinta:
"Blestem mari s-aiba-n casa
Cari di limba-a lui s-alasa.
Cari-si lasa limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Si s-dirina viu pri loc,
Sa-li si friga limba-n foc.
El an vatra-li parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;
Di fumeli curuni s-nu base
Nic an leagan si nu-nfase.
Cari fudze di-a lui muma
Si di parinteasca-li numa,
Fuga-li doara-a Domnului
Si dulteamea-a somnului!"

Parinteasca blestemare (mustrare)

Parinteasca blestemare
Porunceste cu foc mare
Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Aromani din vremea toata
De sub lespezi (placi) de morminte
Striga ai nostri buni parinti
"Blastem mare sa aiba in casa
Care de limba lui se lasa.
Care i-si lasa limba lui
Arza-l-ar para focului
Chinui-s-ar de viu pe locu (pamant)
Frge-i-s-ar limba in focu
El in vatra parinteasca
De copii (familie) sa nu se fericească
De familie cununi sa nu pupe
Prunc in leagan sa nu culce (infase)
Care fuge de a lui muma
Si de parintescul nume
Fugi-i-ar dorul Domnului
Si dulceata somnului!"

Drept scurtă informaţie voi spune că neamul românesc există în două variante - dacoromânii (Basarabia, România şi românii din jurul graniţei României) şi ramura aromână (Croaţia, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia), cu care România are sau nu a avut vreodată graniţe. Această ramură, sânge din sângele nostru, a fost izolată de noi prin invazia bulgarilor şi slavilor în Evul Mediu timpuriu. Aromânii au avut de-a lungul veacurilor formaţiuni statale proprii, cum ar fi Vlahia Mare, Vlahia Mică, împărăţia lui Ioniţă şi Asan (tratatele româno-bulgare) şi nu în ultimul rând Principatul de le Pind, desfiinţat de Grecia în 1948. Practic, poţi întâlni aromâni în toată peninsula, de la Constanţa şi Tulcea, până la Salonic în Grecia şi Corce în Albania, de la muntele Magiore în Croaţia până la Peştera şi munţii Rodopi în Bulgaria.
Ocupaţia aromânilor iarăşi o găsim diversă - păstori de turme de oi şi capre, cu mentalitate nomadă. Vara se aflau la munte, iarna coborau la câmpie sau la malul mărilor Marmara sau Adriatica. Cu alte cuvinte fîceau transhumanţa ca şi fraţii lor, păstorii din Ţările Române, doar că pe un areal mult mai larg, străbătând chiar ţări întregi, căci pe atunci era un singur stăpân - Imperiul Otoman. Câştigau din oierit şi creşterea altor animale. Alţii erau buni comercianţi, postăvari, pielari, bijutieri, caravanari (duceau mărfuri cu caravanele cu catâri), fabricanţi de arme.
Mai era încă o categorie, aromânii cărturari, arhitecţi, bancheri, miniştri, poeţi etc.
Au avut şi oraşe, de care puţini dintre noi am auzit. Voi numi doar două - Moscopole (Voscopoje), în Albania şi Gramosta în Grecia. Ambele au fost distruse brutal de Ali Paşa Tebelin de Albania. Distrugerea acestor oraşe este cântată cu multă durere în cântecele aromâneşti pline de jale.
O caracteristică importantă a istoriei românilor din sudul peninsulei este trecutul lor furtunos, plin de migraţie. Emigraţia aromână a cuprins oraşe ca Veneţia, Viena, Sofia, Bucureşti, Constantinopole precum şi ţări ca SUA şi Australia. În majoritatea cazurilor au fugit din cauza duşmanilor, pericolului de asimilare sau dorinţei de profit.
Drept dovadă că aromânii au fost şi rămân tributari istoriei mi-o demonstrează, mie personal, faptul că mulţi dintre prietenii mei aromâni au rude în diferite ţări. Peste noapte, în urma unor tratate de pace şi destrămării Imperiului Otoman, aromânii s-au trezit cu rude despărţite de sârma ghimpată în diferite ţări noi apărute, la care de asemenea putem adăuga mai recent şi destrămarea regimului comunist iugoslav.
Au mai fost trădaţi, în primul rând, de Ţara-Mamă, România, care pe vremea Anei Pauker, în 1948, a închis şcolile româneşti din Balcani, deschise cu atâta trudă de Cuza Vodă şi Carol I. Pricina era că, chipurile, ei (aromânii) formaţi în aceste şcoli ar atenta la securitatea aşa-zisului stat socialist român. Urmările catastrofale au fost că nici până acum aromânii nu au şcoli în Grecia, Bulgaria, Albania sau Serbia. Nici până astăzi ei nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională în aceste ţări.
Excepţie face doar Republica Macedonia. În constituţia Republicii Macedonia este scrisa "minoritatea aromână". Românii macedoneni au şcoli şi emisiuni radio, dar şi aici cu ţârâita.
În final aş menţiona un lucru important, în faţa pericolului asimilării sau pierderii de avere, la aromâni din totdeauna există un obicei strict - feciorul aromîn se însoară doar cu o fată de origine aromână.
Câteva personalităţi marcante de origine aromână (macedoromână):
Nicolae Milescu Spătarul - cărturar moldovean (se crede că ar avea obârşie aromânească)
Emanuil Gojdu - filantrop, a finanţat învăţământul românesc din Ungaria
Lucian Blaga - poet român, este aromân după tată
Toma Caragiu - actor român
Ion Caramitru - fost ministru al Culturii
Matilda Caragiu-Marioţeanu - lingvist
Ianis Coletis - general grec
Gigi Becali - finanţatorul clubului Steaua Bucureşti
Gheorghe Hagi - mare fotbalist român, supranumit "Maradona Carpaţilor"
Maica Tereza din Albania - numele ei adevărat este Agnesa Gongea Boiangiu

Articol scris de Constantin Andrusceac, din Basarabia, căruia îi mulţumim pentru că este alături de noi

Puţină istorie...

2008-11-21T12:48:00.000+02:00

O teorie lansată relativ recent încearcă să creeze o identitate armânească separată de cea a românilor: aceea de descendenţi ai macedonenilor antici, aparţinând popoarelor indo-europene, afirmându-se istoric ca popor în momentul formării imperiului condus de Alexandru Macedon. A început astfel să se vorbească de un popor distinct, "macedo-român", a cărui limbă nu poate fi considerată dialect al limbii române, nefiind "produsul unui singur popor", care "să trăiască în acelaşi loc; să aibă aceeaşi istorie". (Dumitru Piceava)
Încercăm acum să ne delimităm de poporul român, să negăm că am avea ceva în comun cu acesta, să pretindem că asemănările între armâni şi români sunt simple coincidenţe care nu pot fi susţinute şi justificate istoric!
Cred însă că uităm că într-o perioadă tulbure a existenţei noastre, românii au fost singurii care ne-au întins mâna şi ne-au oferit un cămin! Îi numeam atunci "fraţii noştri", ne consideram români! Când s-a spus, de fapt, adevărul, atunci sau acum?!
După pacea de la Bucureşti statele balcanice au încheiat o serie de tratate privind schimbul de populaţie, în scopul uniformizării etnice. Pentru armâni, cele mai importante consecinţe le-a avut Convenţia de la Lausanne (20 ianuarie 1923), ale cărei prevederi au dus la strămutarea a peste un milion de etnici greci din Turcia, care au fost stabiliţi în Macedonia şi Tracia, ajungându-se astfel la o densitate a populaţiei care a influenţat negativ viaţa economică şi socială a populaţiei armâneşti din zonă.
Soluţia găsită atunci de către armâni, după ce în statele balcanice au fost supuşi unui proces foarte asemănător cu ceea ce numim azi "purificare etnică", a fost să ceară ajutorul statului român. Astfel, între 1925 şi 1933, un număr mare de familii armâneşti au fost colonizate în Cadrilater. Au cerut să fie primiţi în România tocmai pentru că se considerau români, iar statul român le-a asigurat dreptul de a se stabili în sudul Dunării.
Reprezetativ pentru atitudinea românilor faţă de neamul armânesc în acele momente grele, este răspunsul pe care ministrul agriculturii, Al. Constantinescu, îl adresa lui Steriu Hagigogu, care îi solicitase sprijinul în vederea aprobării colonizării armânilor în România: "De când aţi fost împărţiţi în patru state, am ştiut că sunteţi pierduţi. Să salvăm acum ce se mai poate salva. Cadrilaterul are nevoie de voi. Scrie din partea mea aromânilor să trimeată delegaţi să ia contact cu guvernul, căci toţi le vom da concursul." (Steriu Hagigogu, Emigrarea aromânilor şi colonizarea Cadrilaterului, 1927)
E drept că armânii au stăpânit acest teritoriu mai puţin de 15 ani şi că destinul lor pe aceste meleaguri a fost dramatic, dar pentru aceste lucruri nu poate fi acuzat statul român, obligat sub presiunea Bulgariei revizioniste să cedeze Cadrilaterul în anul 1940.
Întrebarea care se naşte în mod firesc în urma acestei scurte incursiuni în istoria neamului armânesc este: "Cât de corectă din punct de vedere moral este solicitarea actuală a unui segment al populaţiei armâneşti din România de a primi statut de minoritate în ţara pe care altădată o numea patria mamă?"

Articol scris de Simona Costea
simona_costea74@yahoo.com

Aromanii in viziunea istoricilor

2008-10-19T19:19:00.000+03:00

Cum şi neamul care locuieşte din Dacia până în Pind, care se întinde în Thessalia. Vlahi se numesc şi unii şi ceilalţi. Şi n-aş putea să explic şi să spun care din aceştia la care au venit.
Şi cei din muntele Pind, vlahi îl locuiesc, care vorbesc aceeaşi limbă cu dacii şi sunt asemenea cu dacii de la Istru.
(Laonic Chalcocondyl, istoric bizantin din sec. XV, în Expuneri istorice)

Sunt dară aceşti cuţovlahi, cum ne spun vecinii lor şi încă cu dintr-înşii am vorbit, oameni nu mai osebiţi, nici în chip, nici în une obiceie, nici în tăria şi în făptura trupului decât rumânii, ceştia, şi limba lor rumţnească ca acestora [...]. Zic ca sunt şi oameni cu putere în hrana lor, de carii şi mare minune iaste, cum şi până astăzi se află păzindu-şi limba şi nişte obiceie ale lor [...]. Zic şi aceasta, că de-i întreabă pre ei nescine: Ce eşti? el zice vlahos, adecăte rumân; şi locuirle lor unde lăcuiesc le zic Vlahia.
(stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti)

Astfel astăzi moldovenii, muntenii, vlahii transalpini, mysienii, basarabenii şi epiroţii se numesc pe sine cu toţii un nume cuprinzător nu "vlahi", ci "români", iar limba lor neaoşe îi spun "limba română" [...] aflăm că întreg neamul romano-valah se găseşte astăzi împrăştiat în şase ţinuturi: în Moldova, Muntenia, Basarabia, Transilvania, Mysia şi Epirul din Grecia[...].
(Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valachica)

Eu aveam hotărârea, viind la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot neapărat a developa naţionalitatea într-acest avantpost al românismului.
(Nicolae Bălcescu)

Poporul român este descendentul întregii romanităţi orientale [...]. Dunărea nu este deci limita, ci axa suprafeţei etnice ocupate de vechii români. [...] Astfel între Dunăre şi Balcani avem Vlăhia Asanizilor, în Epir, Anovlahia (Vlăhia superioară); în regiunea Pindului şi în Tesalia, Megalovlahia (marea Vlăhie); în Acarnania şi Etolia, Microvlăhia (mica Vlăhie).
(Papacostea, 29 aprilie 1941, în Românii)

În nordul ca şi în sudul Dunării locuia o numeroasă şi foarte dispersată populaţie romanică a cărei atestare documentară, sporadică anterior, devine din ce în ce mai frecvantă de la sfârşitul secolului XII. Ştirile mai numeroase şi variate cu privire la această populaţie îngăduie o mai clară percepţie asupra felului cum cunoşteau şi cum caracterizau străinii romanitatea răsăriteană. Una din trăsăturile cele mai izbitoare ale romanităţii răsăritene în secolul XIII este extraordinara ei răspândire pe un imens spaţiu care se întindea din sudul Peninsulei Balcanice până în nordul lanţului munţilor Carpaţi. O dovedeşte în primul rând numele de vlahi, unul şi acelaşi în diversele sale variante, nume care desemnează în germană, slavă, greacă, maghiară etc ramura răsăriteană a romanităţii. Cunoaşterea apartenenţei vlahilor la familia popoarelor romanice, definite lingvistic, pe tot întinsul acestei vaste arii pe care o locuiau şi a identităţii diverselor lor ramuri e aşadar implicită în denumirea sub care îi cuprindeau popoarele străine din vecinătatea lor sau mai îndepărtate.
(Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată şi imperiul Mongol)

Originea românilor macedoneni se confundă cu originea întregului românism: ei sunt insulele rămase din acea masă de populaţiune romană şi romanizată care se întindea de la Adriatica şi din Nordul Greciei până la Dunărea mijlocie, în continuitate cu masa română şi romanizată a Daciei Traiane.
(Stoica, aprilie 1941, în Românii)

Daca pentru orice popor din lume limba constituie legătura cea mai trainică ce uneşte pe indivizii din aceeaşi comunitate etnică, pentru macedoromâni, care veacuri de-a rândul au rămas izolaţi în sudul peninsulei, ea reprezintă istoria şi viaţa lor. [...] pentru ei, unitatea lingvistică cu dacoromânii reprezintă cel mai autentic document, cu ajutorul căruia chiar omul fără ştiinţă îi poate uşor identifica cu fraţii lor din Nordul Dunării.
(Theodor Capidan, Macedoromânii. Etnografie. Istorie. Limbă)

Oricine încearcă să explice această unitate etno-lingvistică altfel de cum rezultă din datele istorice şi faptele de limbă, falsifică principiul de investigaţie şi prin aceasta devine un simplu aventurier în cercetările istorico-lingvistice.
(Theodor Capidan, Originea macedoromânilor)

Meritul cel mare al conservării limbii se datoreşte femeii aromâne, care a fost o păstrătoare credincioasă, în sânul familiei, a tuturor comorilor şi darurilor neamului. Severitatea caracterului lor au păstrat-o din tăria stâncilor severe, din nepăsarea bradului bătut de vânturi şi din avântul vulturului cu care trăieşte alăturea.
(Dem. Abeleanu, Neamul aromânesc din Macedonia)

Protest, partea a doua

2008-09-11T22:49:00.001+03:00

Stimate domnule Volker Reiter,

Doresc sa va precizez ca nu am spus ca ProEtnica se numeste Festivalul Minoritatilor Nationale. Daca as fi considerat ca aceasta este denumirea oficiala as fi scris aceste 3 cuvinte cu majuscule. Le-am scris cu litere mici pentru ca aceasta a fost perceptia mea despre festival in momentul in care am observat ca sunt prezente toate minoritatile nationale recunoscute oficial de statul roman. Chiar dumneavoastra ati spus intr-o declaratie acordata "Ziarului de Mures" (citita de mine in editia electronica din 04.07.2005) ca "festivalul reprezinta, totodata, un lobby pentru minoritatile nationale din Romania" (in cazul in care ziarul a interpretat gresit afirmatiile dumneavoastra si le-a publicat in forma citita de mine, imi cer scuze). Totusi, din aceasta declaratie inteleg ca si dumneavoastra il considerati ca un festival al minoritatilor nationale.
Si revin la principala problema, pe care, in raspunsul dumneavoastra, ati ocolit-o: invitarea aromanilor la acest festival, la care au participat toate minoritatile nationale, si adaugarea lor la sirul minoritatilor nationale, a creat, in mintea oamenilor obisnuiti, impresia ca aromanii sunt sau ar trebui sa fie o minoritate in aceasta tara.
Consider ca "diferentierea clara" pe care dumneavoastra spuneti ca ati facut-o pe materialele de promovare, cum ca "aromanii nu reprezinta o minoritate nationala", nu va mai fi prezenta peste ceva vreme in memoria celor care prin intermediul mass-media sau prin prezenta fizica la manifestare au luat cunostinta despre ceea ce s-a intamplat la festival. Toti isi vor aminti de aromani ca de una dintre minoritatile nationale participante la ProEtnica. Ori tocmai acest lucuru era de evitat.
In cazul in care nu ati stiut, reprezentantii aromanilor pe care i-ati invitat la evenimentul organizat de dumneavoastra militeaza pentru recunoasterea acestei comunitati drept minoritate nationala. Au solicitat chiar oficial autoritatilor romanesti sa li se acorde acest statut dar au fost refuzati pe motive intemeiate din punct de vedere stiintific. Iar invitarea lor ar putea insemna un suport moral pe care dumneavoastra il acordati acestora si solicitarilor amintite anterior.
Cred ca daca ati fi lansat aceasta invitatie Societatii de Cultura Macedo-Romana (de altfel, cea mai veche asociatie a aromanilor din Romania, care sustine faptul ca aromanii sunt o ramura sud-dunareana a poporului roman), al carei presedinte este Ion Caramitru, o personalitate remarcabila a vietii culturale romanesti, ati fi fost refuzati tocmai din acest motiv: s-ar fi indus la nivelul opiniei publice impresia ca si aromanii sunt sau ar trebui sa fie o minoritate.
V-as ruga, totodata, daca nu considerati ca cererea mea este exagerata, sa-mi spuneti daca dumneavoastra sustineti solicitarile unei parti a comunitatii aromanilor din Romania referitoare la obtinerea statutului de minoritate nationala. Daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, v-as ruga sa precizati si argumentele pe care le aveti in acest sens.
In concluzie, puteti sa-mi demonstrati ca nu am dreptate, si anume ca invitarea aromanilor alaturi de celelalte minoritati nationale nu creaza catusi de putin impresia ca si acestia sunt sau ar trebui sa fie o minoritate nationala cum eronat sustine o parte a acestei comunitati?

Nedumeririle unui arman

2008-09-11T14:25:00.000+03:00

In contextul in care alegerile bat la usa si o serie de interese (cele mai multe de ordin financiar) devin din ce in ce mai stringente, minti "luminate" din cadrul Asociatiei "Comunitatea Aromanilor din Romania" incearca sa ne convinga de faptul ca "diferentele etno-lingvistice intre romani si aromani sunt fundamentale", ceea ce face din noi, aromanii, "o minoritate distincta" care numaidecat trebuie recunoscuta in Romania!

Astfel de initiative au mai avut loc, insa fara sorti de izbanda, pentru ca nu te poate lua prin surprindere o idee ce contrazice ceea ce simti si traiesti zilnic, anume ca esti arman si apartii neamului, semintiei romane, ca vorbesti un dialect al limbii romane! Aceste realitati sunt brusc contestate de reprezentantii C.A.R., adica dintr-o data nu mai sunt valabile! De ce acum? De ce in aceasta perioada?

In aceste conditii mi se pare greu de inteles si acceptat ca o idee atat de importanta, ce ar putea afecta aromanii de oriunde, este promovata doar de o mana de oameni, stransi in jurul Asociatiei "Comunitatea Aromanilor din Romania", care pretind ca ar fi reprezentantii tuturor aromanilor si care sustin o absurditate fara ca macar sa tina seama de parerea membrilor propriilor familii!

Am crezut ca o astfel de idee, privind recunoasterea aromanilor ca fiind altceva decat romani, va disparea pe neasteptate, asa cum a si aparut, pentru ca armanii, oameni practici si recunoscuti pentru istetimea lor, vor vedea si intelege rapid situatia! Membrii comunitatii armanesti au ales, insa, sa ignore demersurile C.A.R. si sa-si vada inainte linistiti de viata lor de romani in Romania, fara a intreprinde nimic concret pentru stoparea actiunilor actesti asociatii, astfel ca ideea n-a disparut. Cu tot absurdul ei, a continuat sa fie promovata si amplificata, ajungandu-se pana acolo incat sa se vorbeasca de un "pericol iminent de asimilare fortata a aromanilor de catre poporul roman".

Pentru mine si multi altii situatia noastra este clara: facem parte din poporul roman si ne bucuram de toate drepturile si libertatile cetatenilor romani, avem posibilitatea de a ne "pastra specificul etno-lingvistic", de a ne proteja traditiile si obiceiurile stramosesti prin intermediul propriilor noastre asociatii culturale, asa cum fac toti cetatenii acestei tari interesati si implicati in pastrarea specificului national al poporului roman. Exista emisiuni de radio si televiziune in dialectul aroman si publicatii, unele dintre ele finantate chiar de statul roman.

In aceste conditii, nu poti decat sa te intrebi unde este "discriminarea comunitatii aromane" despre care vorbesc membrii Asociatiei C.A.R.?! Pentru ca intrebarea asta ramane fara un raspuns plauzibil, se naste alta noua: Care sunt de fapt interesele care se ascund in spatele mult-trambitatei dorinte de "salvare a neamului armanesc"?

Sa fie oare dorinta de a ocupa un loc de deputat in Parlamentul Romaniei si de a avea acces la sumele importante de bani oferite fiecarei minoritati recunoscute de catre stat? Personal, cred ca nici unul dintre cele doua aspecte nu pot fi usor ignorate!

Si multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt singura care simte, traieste si gandeste romaneste, dovada stand faptul ca presa a semnalat <> adoptata in cadrul simpozionului "Perenitatea Vlahilor in Balcani", desfasurat recent la Constanta, in care participantii, armani cu totii, au cerut statului roman sa respinga categoric solicitarile C.A.R. de a acorda armanilor statut de minoritate in tara lor!

Si asta pe buna dreptate! Ce ne-ar aduce noua bun un astfel de statut in afara faptului ca am deveni un popor fara stat? Minoritate a cui? Cine ar fi indreptatit sa apere interesele noastre? Cine ar fi responsabil de soarta miilor de aromani aflati in afara granitelor statului roman, in momentul in care acestia ar fi minoritari in Romania iar autoritatile de la Bucuresti nu ar mai avea fata de ei nici o obligatie?

Nu reusesc sa vad ce ar aduce bun pentru INTREAGA comunitate armaneasca satisfacerea doleantelor CATORVA membri ai unui cerc de interese?!

scris de simona costea
simona_costea74@yahoo.com

Protest

2008-09-03T19:29:00.000+03:00

Am observat cu uimire că la festivalul minorităţilor naţionale ProEtnica, desfăşurat în perioada 21-24 august 2008, la Sighişoara, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai comunităţii aromânilor din ţara noastra, mai exact ai Societăţii Culturale Aromâne.
Adică ni se sugerează că şi aromânii ar fi de fapt una dintre minorităţile conlocuitoare din România, deşi aceasta nu este recunoscută oficial de statul roman.
Şi mai surprinzător este faptul că deşi organizatorul acestei manifestări, Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara, a avut parteneri din domeniile cultural (Centrul Cultural Petre Ţuţea din Rădăuţi) şi ştiinţific (Universitatea Babeş Bolyai, Centrul Altiero Spinelli pentru Studierea Organizării Europene din Cluj), aceştia nu s-au informat asupra chestiunii aromâne, deşi ar fi trebuit.
Consider că dacă ar fi fost întreprinse cele mai elementare acţiuni de verificare a oportunităţii prezenţei reprezentanţilor aromânilor, cum ar fi consultarea specialiştilor Academiei Române, nu ar mai fi fost lansată această invitaţie.
Conform studiilor şi lucrărilor de specialitate cu privire la aromâni girate de cel mai înalt for ştiinţific din ţara noastră, aromânii sunt o ramura sud-dunareană a poporului român şi nicidecum o entitate total diferită, precum sunt bulgarii, turcii, albanezii, ucrainenii sau oricare altă minoritate participantă la acest eveniment, iar aromâna nu este altceva decât un dialect al limbii române şi nu o limbă cum susţin eronat anumite persoane.
Iar prin această alăturare a aromânilor la şirul minorităţilor conlocuitoare nu aţi făcut altceva decât să încurajaţi solicitările unora dintre membrii acestei comunităţi cu privire la “recunoaşterea statutului de minoritate”.
Bineînţeles, fiecare este liber să-şi exprime propria identitate, dar o asemenea solicitare, cu impact major pentru neamul românesc, trebuie să aibă o bază reală, în conformitate cu adevărul ştiinţific şi istoric. Ori, în trecut, aromânii nu s-au considerat niciodata altceva decat români.