Întrebare

Cum comentaţi decizia preşedintelui Traian Băsescu de a participa în data de 30 august 2009 la Zilele Culturii Aromâne, organizate de Comunitatea Aromână din România, în detrimentul manifestării similare organizate de Fundaţia "Andrei Şaguna" şi Societatea de Cultură Macedo-Română?

Zilele Culturii Aromâne 2009

Sfârşitul lunii august a fost o perioadă încărcată pentru comunitatea aromână din punct de vedere al evenimentelor culturale. Astfel, în intervalul 28-30 august, au avut loc două manifestări cu specific aromânesc însă, din păcate, numai una dintre acestea a avut parte de o mediatizare corespunzătoare. Este vorba de cea a Comunităţii Aromâne din România, acest fapt datorându-se, poate, şi prezenţei şefului statului.
În continuare voi prezenta evenimentele desfăşurate în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Zilelor Culturii Aromâne, organizate de Societatea Cultural Ştiinţifică Aromână "Andrei Şaguna" şi Societatea de Cultură Macedo-Română, pe nedrept lăsată într-un con de umbră din punct de vedere mediatic.
În cadrul acestui program, care a vizat conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural aromân ca parte a patrimoniului cultural românesc aflată în pericol de a se pierde, au avut loc Festivalul Internaţional de Folclor aromânesc "Părinteasca Dimândare" (la care au participat ansambluri folclorice din Albania, Grecia, Macedonia şi România) şi Simpozionul "Perenitatea vlahilor în Balcani; istorie şi civilizaţie aromânească".
Acesta din urmă, organizat în Aula Magna a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa, a cuprins o serie de comunicări ştiinţifice susţinute de:
Ambasador Viorel Stănilă - Şapte mituri despre relaţiile aromânilor cu România;
Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici - Vlahii-viziune antropologică;
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu - Aromânii, popor ferment al Europei-o idee care nu trebuie uitată;
Conf. univ. dr. Marian Munteanu - Macedoneanul din vis. Itinerariul Paulinic şi romanitatea sud-dunăreană;
Victor Enache, Iolanda Enache - Dăinuirea prin cuvânt-moştenire şi blestem la aromâni;
Conf. univ. dr. Stoica Lascu - Aromânii din Pind şi Zagor. Repere istoriografice şi arhivistice;
Prof. Mihai Paris - Virtuţi şi îndeletniciri ale vlahilor balcanici-în viziunea călătorilor străini (secolul al XIX-lea);
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu - Consecinţe ale Iradelei din 1905 acordată de Sultan aromânilor;
Dr. Virgil Coman - Repere arhivistice privind aromânii din Constanţa la începutul sec. XX;
Conf. univ. dr. Viorica Bălteanu - Despre aromânii din Voivodina;
Acad. Alexandru Surdu - braşovul şi macedo-românii;
Prof. univ. dr. Aurel Papari - Ierarhul aromân Andrei Şaguna-Sfânt al poporului român. Argumentele canonizării;
Prof. dr. Victor Crăciun - Contribuţia Bucureştiului la formarea intelectualilor aromâni;
Prof. dr. Tudor Nedelcea - Colecţia "Români uitaţi" între intenţie şi realitate (Aromânii în Balcani);
Prof. Emilia Luchian - Institutul Macedo-Român - începuturi;
Lect. univ. dr. Nistor Bardu - Aromânii de azi din Grabova-Albania. Observaţii etnolingvistice;
Prof. Ion Vulpe - Civitul, tiriflicul şi alte bazaconii cuţovlahe;
Dr. Virgil Coman - Repere publicistice privind meglenoromânii la finele Primului Război Mondial şi în perioada imediat următoare.
Dubla manifestare a avut în vedere, conform organizatorilor, realizarea unei mai mari apropieri între aromânii de pretutindeni, în special între cei din Balcani, revigorarea conştiinţei naţionale şi a latinităţii din această zonă.
La precedentele ediţii, pe lângă premii şi diplome oferite participanţilor, Fundaţia "Andrei Şaguna" a decernat premiul literar "Teodor Mihadaş", premiul "George Murnu" pentru istorie, premiul "Tache Papahagi" pentru lingvistică şi etnologie, premii care au fost acordate unor personalităţi marcante: acad. matilda Caragiu Marioţeanu, Nicolae Saramandu, Nicolae Tanaşoca, Neagu Djuvara, Gheorghe Zbuchea, Hristu Cândroveanu, Ionel Zeană, Ilie Ceară, Victor Ceară ş.a.

Încă un protest

Acum aproximativ un an de zile protestam faţă de includerea aromânilor pe lista participanţilor la festivalul ProEtnica de la Sighişoara. Motivul care m-a determinat să fac acest lucru a fost că prezenţa aromânilor la un eveniment la care participă toate minorităţile naţionale din ţara noastră creează la nivelul opiniei publice percepţia că şi aceştia sunt o minoritate în România, fapt care nu este adevărat. I-am spus acest lucru şi domnului Volker Reiter, directorul executiv al Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret din Sighişoara, organizatorul principal al festivalului, după cum aflăm de pe site-ul www.proetnica.ro, care mi-a replicat că ProEtnica nu este un festival al minorităţilor naţionale ci unul intercultural.
La momentul respectiv i-am precizat că iniţiativa este una neinspirată şi i-am adus la cunoştinţă şi punctul de vedere al Academiei Române referitor la aromâni.
Din câte se pare, domnia sa nu a fost interesat de moment ce zilele acestea, mai exact în perioada 14-22 august, la Sighişoara se desfăşoară din nou festivalul ProEtnica, la care participă şi aromânii. Totuşi, pe afişul festivalului se specifică "aromâni români".
Pentru a verifica justeţea temerilor mele referitoare la percepţiile asupra festivalului şi participării aromânilor, am aruncat o privire pe câteva articole apărute în media, care reflectă ceea ce se întâmplă la ediţia din acest an a ProEtnica. Iată ce am găsit!
Pe site-ul www.divers.ro, în articolul "ProEtnica este deja tradiţie" din 20 august a.c., printre altele se sepecifică faptul că "aşa cum ne-am obişnuit de nouă ani, festivalul intercultural ProEtnica este mijlocul prin care minorităţile naţionale şi toate celelalte comunităţi etnice (n.a. unde probabil sunt incluşi aromânii), şi mai nou de cele ale noilor minorităţi etno-culturale (migranţi sau refugiaţi), să se prezinte aşa cum sunt şi să fie percepute ca atare".
În continuare se precizează că ProEtnica este un "proiect de educaţie culturală care doreşte să valorifice în întreaga societate cultura comunităţilor etnice din România ca element important cu un potenţial deosebit de creativ al patrimoniului naţional şi european conform moto-ului Unitate în Diversitate".
Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mie mi se pare că cei de la Divers au înţeles că la ProEtnica participă minorităţile naţionale şi cele etnice, ceea ce reprezintă o dovadă a faptului că afirmaţia mea cu privire la percepţia aromânilor ca o minoritate în contextul participării la un eveniment dedicat minorităţilor este pertinentă.
În sprijinul concluziilor mele vine, din păcate, şi articolul "Minorităţile, o cărămidă în dezvoltarea culturii româneşti" (din 19 august) găsit pe site-ul www.zi-de-zi.ro, în care se menţionează că "festivalul ProEtnica este unul care promovează minorităţile şi la care participă o multitudine de oameni de diferite etnii".
Tot pe acelaşi site, în articolul "ProEtnica a început cu ploaie, iar ploaia e belşug" (din 19 august) se vorbeşte de "ansamblul de dans armean Vrearea Armânească". Aici confuzia e penibilă (armean=armân/aromân)... dacă nu cumva este vorba de o eroare de tipar.
Dar se pare că ProEtnica nu este singurul festival la care aromânii participă împreună cu minorităţile naţionale. De pe site-ul www.monitorulcj.ro aflăm că în perioada 24-31 august 2009 va avea loc festivalul concurs de dans şi muzică tradiţională "Nopţi interetnice la Costineşti" la care va susţine un recital şi un ansmablu artistic al aromânilor. Iată că şi de această dată aromânii sunt catalogaţi ca o minoritate naţională.
Eu cred că tradiţiile şi valorile culturale şi spirituale ale românilor sud-dunăreni prezintă o deosebită însemnătate pentru istoria poporul român, care a reuşit să-şi formeze un stat la nord de Dunăre, şi trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare, însă nu prin intermediul festivalurilor minorităţilor naţionale.

Aromânii - de la fascinaţia unei false alterităţi la criza identitară

Dacă e adevărat că identitatea etnică (a se citi inclusiv "conştiinţa colectivă" a identităţii etnice) se află în strânsă legătură cu istoria şi limba unui popor, atunci unele voci (care de câţiva ani intonează o arie necunoscută adevărurilor esenţiale ale istoriei românităţii) sunt disonante. Aceste voci, care susţin existenţa unei identităţi de sine stătătoare a aromânilor, ar putea fi, dincolo de interese mai mult sau mai puţin obscure, la care nu mă refer aici, prizonierele unei fascinaţii pentru un "altceva" fals izbăvitor în drumul către afirmarea propriei (noi) identităţi, pe care posesorii lor (ai vocilor) o postulează.
Eroarea este însă că ei, de fapt, nu vorbesc de reafirmarea, ci de crearea artificială, printr-o (aproape) manie a disocierii, a unei identităţi artificiale: "Aromânii sunt altceva decât românii".
Poate că, în ultimele zeci de ani, din cauza tăvălugului comunist care a nivelat "procustian" prin Balcani, aromânii îşi simt ameninţată identitatea. Poate că le e dor de ei înşişi, de tradiţiile care le-au definit, timp de secole, un mod de viaţă comunitar. (Neîndoios, leit-motivele legate de întrebările asupra propriei identităţi în "satul global(ist)" din care Europa face azi parte li se aplică inclusiv aromânilor).
Sau poate că, dimpotrivă, specificul etno-cultural începe să devină doar o stereotipie confortabilă, la care se poate apela ocazional, în faţa unor realităţi care par mai stringente şi care ţin de domeniul lui "imediat".
În aceste condiţii, pericolul pierderii identităţii, de care povesteşte acel cor dolente al vocilor fascinate de alteritate, este unul artificial, căci acel "altceva decât românii" este un concept vid de sens, neputându-se atribui unui alt filon identitar, diferit de cel românesc, decât aceluia circumscris unor teorii pe cât de eronate, pe atât de artificiale, de vreme ce premisele construcţiei acestor teorii sunt false.
Cu alte cuvinte, unii aromâni vor să fie altceva decât românii, numai că acel altceva pur şi simplu nu există, de fapt, pentru că nici măcar nu este identificat sau numit de cei care îl promovează, este o construcţie "în aer". Şi asta dacă ne referim, de pildă, doar la dimensiunea lingvistică a problemei. Acel altceva nu vorbeşte nici greceşte, nici macedoneană... acel altceva, spun ei, vorbeşte "limba aromână". Însă nu poţi numi "limbă" un dialect al unei limbi existente, limba română. Şi iată cum unul din criterii devine o himeră... aşa cum sunt, de fapt, şi toate celelalte.
Alteritatea aporetică pe care aceştia şi-o atribuie şi o atribuie tuturor aromânilor este adevărata capcană. Pentru că a te raporta la un reper fals, încercând să-ţi afirmi identitatea, este cel mai sigur drum spre criza acesteia. Vorba 'ceea, "drumul spre iad e pavat cu intenţii bune". Iar un astfel de construct teoretic fără corespondent în realitate, luat ca definiendum, poate duce la compromiterea lui definiens, adică la pierderea identităţii, adică exact la contrariul intenţiei iniţiale.

Scris de Mihaela Ionescu

Anunt important

Prieteni iubitori ai muzicii armanesti, va anunt ca sambata, 2 mai 2009, la Radio Romania Cultural, de la ora 22:15 va fi transmisa o emisiune dedicata cantarilor aromane. Aceasta se numeste "Lumea si ... muzica traditionala" si este realizata de domnul etnomuzicolog Marian Lupascu de la Institutul de Etnografie si Folclor Constantin Brailoiu din Bucuresti. Marian Lupascu este unul dintre cei mai buni specialisti in muzica folclorica din tara noastra, care a realizat numeroase culegeri de gen in comunitatile de aromani din toate tarile balcanice in care acestia traiesc.
Sambata va fi partea a doua a emisiunii. Partea intai a fost acum aproximativ o luna de zile si imi pare rau ca nu am fost inspirat sa va anunt si cu acea ocazie. Din pacate, din lipsa de spatiu, muzicii armanesti nu i-au fost dedicate decat doua editii (asa ca faceti tot posibilul sa n-o pierdeti pe aceasta), emisiunea gazduind si muzica specifica altor comunitati romanesti din tara si din diaspora.
Daca va place muzica armaneasca, sambata veti avea prilejul sa ascultati piese muzicale de o deosebita valoare, culese de-a lungul timpului de cercetatorii Institutului de Etnografie si Folclor Constantin Brailoiu. Este vorba de folclor armanesc autentic, care nu se gaseste foarte usor, fiind pastrat in arhivele unor institutii de cultura la care accesul publicul larg este dificil.
In final, as avea o rugaminte: daca stiti si alte emisiuni la care se difuzeaza muzica armaneasca traditionala (ma refer la muzica veche, nealterata de instinctul comercial modern)sa-mi aduceti si mie la cunostinta pentru a le face cunoscute mai departe altor iubitori de cantec armanesc.

Dialectele limbii române

Începutul unui basm în dacoromână, aromână, meglenoromână şi istroromână. Unele caractere (litere) nu am reuşit să le reproduc întocmai ca în textul original aflat în lucrarea "Aromânii", apărută în anul 2004, la Bucureşti, a profesorului Corneliu Beda.
Ceea ce am urmărit a fost să demonstrez asemănările foarte mari între limba vorbită de românii de la nord şi sud de Dunăre.

Dacoromână

Era odată un împărat care nu avea niciun fiu şi dorea mult să aibă un fiu, ca să nu i se stingă numele. De aceea se ruga la Dumnezeu să-i dea un fiu.
Într-o zi se duse la un vrăjitor, să vadă dacă-i va da Domnul un fiu sau nu.
Iară acel vrăjitor îi dete un măr şi-i zise: să dai nevestii tale acest măr să-l mănânce şi ea va naşte un fiu aşa cum îţi cere inima.

Aromână

Eara nă oară una miră ţe no-avea niţiun h'il'u şi multu durea durea s'aibă un h'il'u tra s nu-l' se-astingă numa. De-aţea nâs ura la Dumnidzău să-l' da un h'il'u.
Nă dzuă si duse la un magu, ma-z-veadă di se va-l'da Domnul h'il'u ică nu.
Am aţel mag îl' deade un mer şi-l' dzâse: si-l dai a mul'are-tăi aestu mer şi s-lu mâcă, şi ea va s-facă un h'il'u, aşiţe cum îl' doare inima.

Meglenoromână

Ra ună oară un ampirat cari nu ve niţiun il'iu şi multu ţinea să aibă un il'iu, sa nu-l'i si stingă numea. Di ţea iel tucu si ruga la Domnu să-l'i da un il'iu.
Ună zuuă si dusi la un maghesnic, să cată dă-l'i să-l'i da Domnu vrin il'iu ili nu.
Ară ţel meghesnic ăl'i dedi ună meră şi-l'i zisi: să-u dai la mul'iari-ta ţestă meră şi să-u mănancă, şi ea să rudească un il'iu şa cum aţi ţeri buricu.

Istroromână

O vote fost-a un cral' carle n'a vut nancun fil' şi ie fost t'aro rada ve un fil' se nu l'i se zatare lumele. Din ţăsta rugat-a Domnu neca-l' daie un fil'.
O zi mes-a la un strigun, za vede se-l va da Domnu da un fil', ali se nu va.
Şi ţela strigun l'-a dat un mere şi l'-a zis: de ţesta mer lu te mul'ere neca-l poide si va rodi un fil' cum rei tu vre.

Textele originale se găsesc în lucrarea "Aromânii" a profesorului Corneliu Beda, la pagina 44.

Românii de lângă noi

Publicistica marelui Eminescu constituie un reper important în cercetarea originii românilor. Acesta susţinea, pe bună dreptate, că substratul limbii noastre este traco-ilir, peste care s-a suprapus latina. Un alt aspect subliniat este acela că românii nu sunt nicăieri în Balcani, estul şi sud-estul Europei, colonişti, venituri, ci sunt autohtoni, populaţie străveche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor.
Comunităţile româneşti din sudul Dunării au stat în atenţia cercetătorilor români, în acest sens avem monografiile lui Th. Capidan, precum şi cercetările lui Leca Morariu şi Traian Cantemir privind românii din Istria. În articolul Românii Peninsulei Balcanice, publicat în Timpul în septembrie 1878, Eminescu scria: "Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi Kiev". Felix Philip Kanitz, unul din cercetătorii germani la care Eminescu apelează ca sursă de informare, face şi legătura între românii din nordul şi cei din sudul Dunării: "Înrudirea (românilor din Balcani) (n.a.) cu dacoromânii nu se poate contesta".

Valahia Mare şi Valahia Mică

Cercurile politice greceşti au contestat în permanenţă prezenţa românilor în sudul Dunării şi au dus o campanie susţinută împotriva acestora. Între septembrie 1881 şi iunie 1882, Alexandru Pencovici, director al Serviciului de statistică din România, a întreprins o călătorie în Macedonia şi relatat despre politica cercurilor oficiale greceşti privind deznaţionalizarea populaţiei româneşti. Pe bază de date statistice, acesta a demonstrat că "un popor întreg, aproape egal la număr cu grecii (1.500.000 de români, conform statisticilor), e supus unui sistem de deznaţionalizare din cele mai odioase". Din păcate, această politică se continuă şi în secolul XXI. Unitatea românilor de la sud şi nord de Dunăre este întărită de fondul de cuvinte comun şi de fenomenele lingvistice identice prezente atât în graiurile limbii române (moldovean, maramureşan), cât şi în dialectele limbii române (aromân, macedoromân, istroromân). Românii de la sud sunt vorbitorii a ceea ce se numeşte protoromână, româna arhaică, vorbită la început şi de cei din nord, dar care a evoluat sub alte condiţii.
Beniamin de Tudela, care a călătorit în Grecia la 1186, spune că Peloponezul şi Tesalia s-au numit, mai multe sute de ani, Meyaly Blahia, adică Valahia Mare, spre a se deosebi de Acarnania şi Etolia care se numea Valahia Mică. La scurt timp după vizita rabinului Beniamin, românii din Balcani se ridică sub conducătorii lor Petru şi Asan, formând regatul româno-bulgar cu graniţa de sud în munţii Tesaliei.
Între secolele XII şi XV, elementul românesc era atât de răspândit încât Tesalia actuală se numea Marea Românie, Meyaly Blahia; Etolia - România Mică; Epirul - Ţara Vlahioţilor; Moesia - România Albă.

Stindardul dacic

Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, din paragraful 3: "După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt". Aceasta este o mărturie care vine să contrazică afirmaţia unor cercetători bulgari, conform căreia Tracia se întindea doar pe teritoriul Bulgariei de azi şi sudul României. În realitate, Tracia era un ţinut vast care se întindea de la Carpaţii nordici până la Adriatica şi Marea Egee, şi din Câmpia Panonică până dincolo de Bug. Tradiţiile, obiceiurile, cântecele şi porturile populare ale popoarelor din Balcani păstrează asemănări indiscutabile, care trimit cu gândul la existenţa unui substrat etnic comun, de origine traco-iliră. Ca o paranteză, se cere menţionată existenţa şi păstrarea sub formă de obiect artizanal la aromâni a ceea ce daco-românii numesc stindardul dacic. Vlahii de la sud de Dunăre sunt o minoritate doar în statisticile oficiale, ei existând nu numai prin comunităţile de români, aromâni, macedoromâni şi istroromâni, ci şi prin cultura lor folclorică, întâlnită şi la bulgari, sârbi, muntenegreni, macedoneni, cultură strâns legată de a românilor de la nord de Dunăre. Toate acestea ar trebui să dea de gândit.

Articol scris de Alin Roateş (Drobeta Turnu Severin)